„Iar noi locului ne ţinem, Cum am fost aşa rămânem”

„Ţara mea, Moldovă-mamă. Vatra doinelor străbune! Ca un strugure de poamăStai pe harta Uniunii”.Europene…

La cei câțiva km² pe care îi are Republica Moldova și câteva mii de locuitori (pentru că restul , până la 3 milioane 555 mii, sunt plecați peste hotare), a reușit să ajungă în presa de peste hotare cu toate evenimentele care s-au petrecut în ultima săptămână.

Mai întîi a dispărut o studentă de la medicină, care cică s-a sinucis, un alt tânăr dat dispărut a fost gasit în stare de ebrietate avansată la amicii lui și un copil de 11 ani care a fugit de-acasă deja de 18 ori, iar cauzele principale care le vehiculează mass-media sunt conflictele cu părinții. Ei și acum de unde stabilitate în țară dacă nici în familie nu-i?
Și bonus, un alt om care ”posibil are devieri psihice” pierdut la protestele din Chișinău. Și da, cel mai important, în Chișinău se fac proteste din data de 6 septembrie 2015, dar ciudat este faptul că nimeni nu le observă. Mai întâi au fost pașnice după care s-a constatat că în așa mod nu se rezolvă nimic și iată că cineva dintre oamenii ”importanți” ai țării a ajuns cu capul spart. (Ceva mai înainte cineva s-a ales cu un genunchi julit, dar nu din cauza protestelor, motivul adevărat nu se cunoaște).

• Ce-avem până în prezent:

1. un miliard de dolari dispărut, de care nimini nu știe nimic;
    (Ciudat este faptul că pentru femeia cu 5 copii, care ”s-a apărat”de soțul său pentru că era  agresată permanent, s-a oferit pedepsă de 3 ani și 8 luni de privare de libertate, dar pentru miliard nu s-a găsit pedeapsă. Avem sau nu justiție în țară?)
2. Record!!! 5 prim-miniștri într-un an;
  (oare mai are vre-o valoare această funcție?)
3. un preșidinte ușor de manipulat;
4. mii de oameni nemulțumiți care protestează în PMAN;
 mai mult nimic

• Ce nu avem:

 stabilitate, demnitate,democrație, rușine, putere de voință, sinceritate, transparență, respect, grijă, mândrie, dragoste, patriotism. Într-adevăr n-avem nimic.

Acuma mă întreb de unde am pornit și unde am ajuns? Este cineva care ne aude și pe noi, tinerii? 

Noi vrem un viitor acasă, acolo avem părinți, bunici, rude, frați, surori, prieteni. Acolo e copilăria noastră, acolo ne sânt amintirle. Noi unde ne întoarcem? 

”Acasă” pentru noi e Moldova, dar oare mai sântem acasă acolo? Mai avem ceva acolo?  Mai avem măcar un cm de libertate și speranță acolo?

Dragă Moldovă, dacă mai poți mai rezistă, eu știu și eu cred că ai să obții ceea ce meriți să ai. Eu tind să cred că tu mai ești încă a poporului și nu a câtorva persoane ”flămânde de putere”. Până la urmă democrația e puterea poporui. Da, democrația pe care atât de greu ai câștigat-o și pe care atât de ușor o pierzi. Acum îți scriu de departe, dar să știi Moldova mea, că tu rămâi pentru mine așa cum te-am lăsat: liberă, luminoasă, colorată, vie, plină de speranță. 

Eu cred în viitorul tău așa cum cred în viitorul meu.