The online generation

       E dependență!!

     Astăzi am constatat cu frică că și eu sunt dependentă. Nu, nu sunt dependentă de cannabis sau hașiș, nu sunt dependentă nici de cafea sau ciocolată (deși cred că în clubul dependenților de ciocolată aș intra cu multă plăcere). Azi am constatat că la fel ca generația mea sunt dependentă de mediul virtual, de facebook, instagram și restul chestiilor care se întâmplă online. De unde și până unde am ajuns la concluzia dată vă explic imediat.

  De când mi-am cumpărat un telefon, acum 4 ani (care are opțiunea de conectare la net,) căutam mereu ocazii să mă conectez fie la un  free Wi-Fi, fie la datele mobile chiar dacă nu aveam nevoie să caut ceva sau să văd ceva, o făceam doar din dragul de a fi conectată și de a mă afla acolo, în mediul ăla. Când veneam de la școală primul lucru, care-l făceam după ce-mi salutam colegele de cameră, deschidem laptopul să verificam mediul virtual, de parcă acolo se întâmplau minuni. Îmi plăcea să urmăresc tot felul de pagini pe facebook, like-uri, share-uri, inimioare și unele pagini de știri sau istorii de dragoste, (ca orice domnișoară). Cu timpul am început să evit să-mi pierd timpul pe net, deși am continuat să urmăresc aceleași rețele de socializare, mi-am făcut și un blog pe care îl promovam (și pe care-l promovez încă) tot în mediul virtual, acum jumătate de an mi-am făcut și o pagină de instagram (să fiu și eu în rând cu lumea). Când ne-am mutat cu chirie am preferat să nu ne punem un cablu pentru net, și foloseam doar datele mobile (30GB/lună), azi datele mele au ajuns pe ultima sută de metri și eu am decis să le mai prelungesc un pic, însă nu mor caii când vor câinii, astfel că mă simțeam tentată să pornesc netul la fiecare 30 min., ca să verific ce mai e acolo. Așa că la sfârșitul zilei am constat că și eu sunt dependentă de mediul virtual, chiar dacă sunt doar cu văzutul și nu fac postări.
Acum am încerc să înțeleg de ce, deși cred că știu deja. 

      Pentru că toți trăim în mediul virtual, postăm poze ca să ne lăudăm cu ultima rochie cumpărată, cu ultimul buchet de flori primit de la iubi, sau ce cafea am băut cu X la localul Y, facem câte un selfie la fiecare 5 min., și ne simțim cool, pretty sau lovely. Pentru că, dacă a fost cutremur și nu l-ai simțit deschizi facebook și concretizezi, pentru că la orice eveniment mai întâi faci un live să vadă și prietenii tăi, pentru că dacă esti într-o călătorie mai întâi postezi una, două, zece poze, uitând să mai savurezi momentul, putem scrie o status în care îl facem pe cineva sexist sau luăm la mișto pe cineva prin apropo-uri, pentru că ne este frică să spunem în față, pentru că știrile sunt mediatizate mai mult în mediul online și pentru că noi ne putem alege informația pe care vrem să o citim, chiar dacă și așa, într-o oarecare măsură suntem manipulați, astfel ne simțim atrași ca un magnet de mediul online. Am impresia că deja e un stil de viață și nicidecum o necesitate. Dacă nu ai fost o zi pe net, nu mai ai despre ce vorbi cu prietenii tăi, pentru că acolo s-a întâmplat tot și tu nu ești la curent cu nimic. Într-un fel sau altul am ajuns deja la momentul când avem prieteni de facebook de la care cerșim like-uri, și nu trebuie să-i mai judecăm pe cei care cerșesc la colțul străzii un leu, pentru că la rândul nostru și noi cerșim ceva când postăm la fiecare 5 min. pe net (chiar dacă nici în ruptul capului nu recunoaștem).

       Acum însă aș vrea să privesc lucrurile și dintr-un alt punct de vedere, să-mi amintesc de  timpul când ne uitam la televizor doar la un singur post, când scriam scrisori pentru a publica vreo poezie în revista NOI, sau vreun articol în ziarul raional, când așteptam ziarul de vineri ca să-mi recitesc articolul sau poezia, sau de când făceam poze și trebuia să le așteptăm în format fizic și nu trebuia să verfic dacă am primit sau nu like-uri, iar dacă vreau să vorbesc cu părinții cu un singur click rezolv totul, nu trebuie să aștept vacanța ca să-i revăd și să vorbim.

       În final nici nustiu ce aș putea spune e de bine sau nu, e de plâns sau nu, e de schimbat sau #dejaemaibine.
      Din ultimile date mobile am scris postarea în cauză și o promovez tot în mediul virtual, nu e nevoie de like și share (dar dacă insistați, nu-s împotrivă), oricum nu-mi mai rămâne trafic ca să urmăresc cine, când, unde și de câte ori.

Tu, colegii de muncă și interesele fiecăruia

   Tipuri de colegi pe care-i întâlnești la locul de muncă

  Pentru că de mult timp n-am mai scris și nu m-am dat cu părerea despre nimic, iar în ultima perioadă mi-am schimbat mediul de activitate și mi-am găsit și un job, care îmi ocupă cea mai mare parte din timpul meu, am hotărât să vorbesc despre tipurile de colegi pe care-i întâlnim la un loc de muncă. 

    Din start vreau să spun că ceea ce scriu este bazat fapte reale, fie din experiență personală, fie din povestirile prietenilor sau istorioare citite în mediul virtual. După o analiză mai amănunțită am reușit să ajung la următoarele tipuri de colegi pe care e posibil să-i întâlnești la viitorul tău loc de muncă, sau pe care deja îi suporți de ceva timp.

1. Șeful

Și nu, nu e vorba de managerul care în fișa postului are scrise ca activități ordonarea și coordonarea personalului pentru atingerea obiectivelor propuse. E vorba de acel coleg care mereu îi place să se simtă important și să dea ordine în stânga și în dreapta, (sau în sus și în jos dacă ar fi posibil).

2. Bârfitorul sau gura spartă

Tipul ăla de coleg care nu poate păstra informațiile doar pentru el, dar îi place să facă schimb de informație cu toată lumea. Nuștiu cum se face, dar e mereu cu știrile la zi și nu-i scapă nici-o ocazie să se dea cu părerea despre orice. Informația este tot ceea ce-i oferă valoare. Dar știți și voi cum e, pasărea pe limba ei piere.

3. Lingușitorul
Bine, șefu!, Ce bine arătați azi, șefa!., etc.
Da, da, e vorba de colegul care mereu se dă bine pe lângă șef și nu scapă nici o ocazie să se laude cumva. E prieten cu toată lumea, poți spune că îți este cel mai bun prieten, dar tot el e cel ce te sapă în fața superiorilor (pe la spate). Până la urmă toți șefii se lasă pupați în fund.

4. Observatorul - ochiul soacrei

Dacă ai făcut ceva din greșeală, dacă ai uitat să faci ceva din neatenție, dacă ai uitat să pui ceva la locul său, sau dacă ai respirat altfel decât o faci de obicei, apare mereu colegul binevoitor să-ți amintească de asta. Și nu contează, o faci cu intenție sau fără, sunt sigură că ai intrat cel puțin odată sub ochii lui.

5. Atotștiutorul (всеведущий)
Acel coleg care se pricepe să facă orice, cunoaște totul, se dă cu părerea despre tot ce prinde, aude, vede și nu ratează nici-un moment să se dea drept profesor. În orice dezbatere are de spus ultimul cuvânt, iar majoritatea colegilor nu dau nici doi bani pe el.

6. Prietenul
Colegul bun și săritor la nevoie care are relații bune cu toată lumea, e amabil și drăguț în orice situație, fără interes. Dacă ai măcar un asemenea coleg, consideră-te un norocos.

Aș mai putea continua lista vorbind despre colegul pesimist, umoristul, certărețul, criticul, colegul care mereu se plânge sau colegul care mereu întârzie. Presupus că fiecare din voi are cel puțin câte un coleg din cotegoriile enumerate. Dar știți ce e cel mai nasol, să ai un coleg care să fie mai dotat, adică să fie inclus în mai multe categorii în același timp, atunci cu siguranță ai dat de belea.