#bookchallenge2021: Cititul nu îngrașă

 Dacă vi se pare că acest articol ar fi trebuit să vină cu 9 luni în  urmă, ei bine, da, ar fi trebuit. Dar de când facem noi lucruri care trebuie și nu lucruri care ne aduc plăcere? 

Și pentru că m-am decis să mă întorc la scris pe acest blog, care în mai puțin de 7 luni va face 10 ani de activitate (probabil activitate e mult spus), voi edita și completa această postare începută prin ianuarie 2022. Anul 2021 a fost unul sărac în cărți (conform goodreads am citit 8 cărți) și mai sărac a fost în cărți bune. Pentru că ”bun” e un cuvânt relativ, lista va fi una scurtă.

4/5 ⭐Fredrik Backman- Bunica mi-a zis să-ți spun că-i pare rău

”Fricile sunt ca țăgările, nu-i greu să te lași de ele, e greu să nu te apuci iar.”

O carte scrisă prin ochii unei puștoaice de 7 ani, ok aproape 8, Elsa, căreia bunica i-a construit o întreagă poveste plină de mister și de oameni care au fost în viața ei mai mult sau mai puțin. Așa sunt bunicii, nu au timp pentru proprii copii, iar pentru nepoți întorc pământul cu susul în jos. Mi-am dat seama că mi-am luat suficient de multe notițe în timp ce am citit această carte, la una dintre ele mai meditez și azi, cică: 

Omul vrea să fie iubit. În lipsa iubirii, admirat. În lipsa admirației, temut. În lipsa fricii, disprețuit și urât. Vrea să trezească un sentiment, de orice fel. Sufletul se cutremură în fața uitării. Vrea contact cu orice preț.

A fost o carte bunicică, mi s-a părut pe alocuri plictisitor și scris doar pentru a umple pagini. Toată povestea putea fi scrisă într-un număr mult mai mic de pagini, după umila mea părere. Un roman despre toleranță și empatie, cum treci peste frică și nesiguranță, despre oameni, cu oameni și relațiile dintre aceștia, și cum repari greșelele făcute în tinerețe măcar un pic pe ultima sută de metri .

4/5 ⭐Anatoly Vinogradov - Defăimarea lui Paganini

Tot ce a vazut, tot ce a auzit Opera Mare din Paris, in timpul concertului dat de Paganini, depaseste orice inchipuire omeneasca. Arcusul si vioara lui Paganini pot fi comparate doar cu bagheta unui magician, care, cu o singura miscare, subjuga lumea intreaga.”

Aceasta nu este o carte despre tehnica de scriere a unui autor sau modul de a detalia istoria, este despre viața și activitatea marelui violonist Nicolo Paganini

Fie că ești un pasionat de muzică sau unul de sport, chimie, fizică, cu siguranță ai auzit măcar o dată de ”acest” Paganini, și nu întâmplător, pentru că a fost rege al viorii, cunoscut de o Europă întreagă, în special în peioada în care a activat (1782- 1840). 

Și pentru că „nu poți fi” geniu dacă nu vii dintr-o familie săracă, ei uite că și în acest caz istoria se repetă, micul Paganini (un copil bolnăvicios)  se trage din sărăcie, cântă trimis de taică-său la prăvălia din oraș și din zonă pentru a obține bani, ulterior ”investiți” în jocuri de noroc, de către cel care îi era părinte și îi aplica bătăi crunte dacă  nu reușea să aducă bani, era obosit sau chiar bolnav, sau când nu avansa la orele de vioară cu profesor. Dar și mai mult m-a impresionat viața acestuia, după ce a plecat de-acasă, naivitatea și talentul său i-au făcut mulți rivali, care au pornit din umbră un proces de defăimare.

A fost un neconformist de un talent excepțional, pe care biserica catolică nu l-a înghițit și chiar a refuzat să-l înmormânteze în orașul său de baștină (Genova). După stăruințele fiului său Achile a fost înmormântat  56 ani mai târziu la Parma.

4.5/5 ⭐Igor Guzun & Sergiu Beznițchi - π  cuvânt: Jocurile foamei de cuvinte

Despre această carte nu trebuie să vorbesc foarte mult, mai ales că Igor Guzun, e scriitorul meu preferat, basarabean, iar orice aș spune ar fi oricum subiectiv. Ești trist- citește din această carte, ești melancolic, nostalgic- citește din această carte, orice stare ai avea - citește din această carte, o să-ți placă. Ca să te conving las aici niște secvențe:

”N-o să-ți reușească să mă aburești” se gândea cineva în timp ce mergea spre saună.”

”Hai s-o facem de oaie, se auzi o propunere a unui învățăcel către bucătarul-șef.”

”Fără îndoială!” l-a avertizat pagina de carte pe deget.”

”Mie îmi place latura asta a ta”, i s-a adresat cercul unui pătrat.”

Dar trebuie să mai menționez încă 2, de fapt 3 carți care au fost pe listă și la fel au fost suficient de bune:

Tatiana Tîbuleac - Vara în care mama a avut ochii verzi

Aldous Huxley - Minunata lume nouă

Delia Owens - Acolo unde cântă racii:  Pentru această carte aștept să merg la film și cel mai probabil va veni un articol separat pe blog, pentru că a fost una foarte aproape de sufletul meu, sper că filmul nu mă va dezamăgi.