Călătorii, Destine și Emoții

“Spiritul adevăratei călătorii constă în libertate, perfecta libertate de a gândi, a simți și a face tot ce îți dorești.”

Se spune că persoanele care călătoresc sunt aventuroase și mereu deschise spre ceva nou. Eu ador să călătoresc. Deși nu am prea multe locuri vizitate am adunat multe amintiri frumoase și am cunoscut oameni interesanți. 

Eu am început să scriu acest articol cam cu o lună în urmă când am revenit de la Bordeaux, dar din lipsă de timp, (pentru că de inspirație am fost încărcată de acest oraș minunat), am lăsat scrisul pe alte zile. Dar se pare că azi n-am să respect tema pe care am vrut s-o abordez, dar am să rămân la impresiile din urma ultimei călătorii.

Recent am revenit din Amsterdam și Bruxelles, unde mi-am încărcat bateriile cu multă energie (pentru sesiunea care se apropie rapid), am cules o grămadă de amintiri și mi-am delectat privirile cu cele mai frumoase locuri. Mie mi-a rămas inima în Amsterdam, m-am îndrăgostit pentru a doua oară, am devenit „vie”, plină de optimism și doar cu emoții pozitive.
Amsterdamul e un oraș sigur în condițiile în care se perindă atâte comportamente și personalități debordant de libere, dependente de droguri, sex și nopți nedormite. O nouă lume, una liberă, plină de nebuni frumoși, biciclete aruncate pe marginea canalurilor și prostituate cu carte de muncă care luptă pentru drepturile lor.

Cât privește călătoria am avut un traseu foarte bine ales, în scurt timp am reușit să descoperim ”aproape„  toate tainele orașului. Desigur contează mult și alături de cine călătorești, la capitolul ăsta eu mă simt o norocoasă pentru că prietenii mei sunt deschiși la noi aventuri și n-ai cum să te plictisești, iar cele 13h de drum trec neobservate și când ajungi la următoarea destinație te simț fresh și ești gata de noi cuceriri.

Amsterdam e un oraș de vis, e orașul  bicicliștilor și al iepurilor ( primul lucru care l-am observat, la ora 06:00 am, când am ieșit din gara au fost  mai mulți iepuri preocupați să ronțăie ceva prin parc). E o senzație interesantă atunci când  brânza are un gust perfect iar canabisul poți să-l cumperi de la magazinul de flori.

Astăzi am revenit în Poitiers, pentru că aici îmi duc existența în ultimile 3 luni și la invitația Tatianei am vizitat „La Ferme du Petite Couture”.
 Acolo am fost întâmpinați cam de vreo 30 de capre și un bătrânel de 73 de ani, care face brânzeturi de capră în conformitate cu rețeta transmisă din generație în generație.

Nu obișnuiesc să fac publice toate activitățile mele, însă azi am fost mult prea impresionată de istoria și viața acestui om și am zis că ar fi păcat să n-o împărtășesc și altora. E o fermă mică și foarte ”bătrână”ca să nu-i spun veche și asta  se observă din momentul în care ai făcut primul pas pe teritoriul fermei. Acolo te întâlnește Dona, Genova și alte cam 30 capre dornice să primească vizitatori zilnic și beneînțeles proprietarul fermei și o tânăra care-l ajută pe acesta cu treburile fermei. Când i s-a spus că suntem din Moldova, Domnul ni-a anunțat că el nu știe să vorbească decât franceză și nu cunoaște engleză sau altceva, dar la câte ne-a povestit cred că asta e tot ce n-a reușit să facă în viața sa. După ce ni-a destăinuit toate tainele de producere a delicatesii sale ”Fromages de Chèvre Coudret”, care este o brânză făcută în condiții artizanale, nicidecum industriale, a început să ne povestească unele experiențe din viața sa. În timpul povestirii ne-a arata”harta Europei ” în palma sa, adică a nominalizat toate țările exact așa cum stau ele pe hartă, ne-a povestit despre sistemul comunist & capitalist din Rusia și China, despre studenții români care sunt specialiști buni în Franța, despre studenții marocani și africani de la Universitatea din Poitiers și cel mai mult am fost uimită de reacția sa la faptul că noi venim din Moldova dar suntem studenți Erasmus. Reacția lui a fost ceva de genul: ”Mais Erasmus, c'est  pour les pays de l'UE, mais Moldavie c'est pas là”. Obișnuită că nimeni nu cunoaște despre Moldova mare lucru aici, doar: numa- numa ei (O-zone , Dragostea din tei), mare mi-a fost surprinderea să aud asta din gura bătrânului.  

La sfârșit când am cumpărat și noi din produsele proaspete am observat că pentru a face calcule el nu folosește o mașina de calcul, ci face totul pe foaie, în ”coloniță”. Eu sunt profund impresionată de tot ce-am descoperit, dar dezamăgită de viitorul spre care ne îndreptăm. Astăzi am avut de învățat multe de la acest om, am fost încă odată convisă că cultura generală e importantă la orice vârstă indiferent de meseria pe care o practici. Am înțeles că trebuie să depui dragoste în tot ce faci și niciodată să nu renunți la nimic.

PS: Țin să menționez că ferma este moștenire de la mama sa, iar fiica bătrânului e designer și nu crede că îi va călca pe urme.