Victor Hugo - Mizerabilii

”Nu e nimic să mori; e groaznic să nu trăiești.”

         Deși ar trebui să vină un întreg articol dedicat cărților citite în 2019, pentru Mizerabilii lui Victor Hugo am preferat să dedic un întreg articol, pentru că nu l-aș putea pune pe aceeași balanță cu restul cărților. Romanul relatează despre viața  și impactul social al deținutului Jean Valjean, care a încercat să-și răscumpere acțiunile greșite din trecut. Faptele lui erau, de cele mai multe ori în avantajul celor din jur, persoana sa fiind pusă pe plan secund. Personajul Jean Valjean a devenit pentru mine un exemplu al corectitudinii și al bunătății, iar modestia sa a fost prea mare, astfel consumându-se pentru faptele din trecut. Din punctul meu de vedere prea multă suferință pentru un om care toată viața a făcut bine, dar mereu se teroriza pentru ceva care își ispășise pedeapsa. La fel romanul mai oferă detalii din istoria Franței, arhitectura Parisului, justiție, religie, diferite tipuri de iubire și despre oamenii străzii, unii din ei ajunși acolo din întâmplare. Finalul cărții a fost un pic neprevizibil pentru mine, deși multe acțiuni le prevedeam din timp, ceea ce m-a făcut să-mi descarc emoțiile odată cu ultimul paragraf citit. 

Mai jos voi lăsa o serie de citate adunate din fiecare volum, scrise în secolul XIX, care mă reprezintă și care mai sunt valabile și azi. Dacă ați citit și voi acest roman, mi-ar face plăcere să citesc părerile voastre.

*

• Să dai pământul în schimbul paradisului înseamnă  să dai vrabia din mână pentru cioara de pe gard. Să te lași amăgit de infinit.
• A minți puțin nu e cu putință. Cel care minte nu poate minți pe jumătate.

**

• Mai puțină glorie, mai multă libertate.

***

• Când un bărbat iubește cu patimă femeile, iar nevastă-sa e una care-l lasă rece, urâtă, ursuză, fudulă de drepturile ei de soață legitimă, călare pe lege, ba uneori și geloasă, nu e decât un mijloc de s-o scoată la capăt și să fie lăsat în pace: să-i dea banii pe mână.
• Deosebirea dintre logica revoluției și filozofia ei este că logica poate duce la război, pe când filozofia nu poate ajunge decât la pace.
• În gândire există voință: în visare, nu.

****

• Legea tuturor e libertatea, care sfârșește acolo unde începe libertatea altuia. (Robespierre)
• Mândria cetățeanului e o armură a sufletului lui, cine e liber e cinstit, cine votează domnește
• O minte nehrănită cu știință și cu înțelepciune slăbește. Să ne fie milă de mințile înfometate cum ne e milă de trupurile nehrănite.

*****

• Să ne înțelegem asupra egalității, căci dacă libertatea este vârful , egalitatea este baza.
• Primejdia menține ordinea.
• Primul pas e stăpânirea materiei, al doilea - realizarea idealului.
• Iubirea e prostia oamenilor și duhul lui Dumnezeu.
• Dragostea e un copil de șase mii de ani.
• Nu e nimic să mori; e groaznic să nu trăiești.

#haihuiprinromânia, Popas la Castelul Peleș

           Și dacă tot am luat la picior România (de fapt la tren), weekendul trecut am făcut un mic popas la Sinaia.

Castelul Peleș

          Cu o dimineață răcoroasă și o ceață intensă ce cobora din munți, așa ne-a întâlnit orașul Regal sau Perla Carpaților după cum mai e numit.

        Martor al trecutului regal pe care îl are Sinaia, Castelul Peleș atrage anual turiști din toate colțurile lumii. Construcția castelului a început în 1875 și până în anul morții lui Carol 1, 1914. Acesta a ajuns a fi unul dintre cele mai moderne castele din Europa, datorită dotărilor pe care le avea: centrală de încălzire, lift, aspirator, băi.  

     Dacă la ora 8:55 când am ajuns în fața castelului era o liniște încântătoare, la ora 9:10 (când își deschide ușile pentru vizitatori), ograda castelului era plină de vizitatori care se minunau și care nu încetau în a face poze și filmulețe.

        Din punctul meu de vedere este uimitor să te afli în acest castel încercând să ții pasul cu ghidul și în același timp să te minunezi de fiecare detaliu atât de bine pus la punct. Senzația de wow și de gură căscată te însoțește în timpul aflării în castel și o perioadă după ce l-ai părăsit.

Centrul Internațional de Conferințe Casino

         La 3 minute distanță (nu, n-am uitat că distanța se măsoară în metri) se află fratele mai mic al alcestuia Castelul Pelișor, fosta reședință de vară a Principilor Moștenitori Ferdinand și Maria. Deși arhitectura exterioară se aseamănă cu cea a Peleșului, interiorul este decorat conform gustului Mariei. Chiar dacă nu e atât de mare și acesta oferă capodopere regale destul de uimitoare. 

       Și dacă Castelul Peleș oferă tururi ghidate în diferite limbi, Castelul Pelișor are doar descrieri în limba română pentru fiecare încăpere, ceea ce mi s-a părut cam limitat pentru numărul mare de turiști străini. Biletul de intrare (pentru studenți) la Peleș este 15 lei (Parter +etaj), iar la Pelișor 5 lei.

         Aleea Peleșului este un drum fermecător, care găzduiește un mic târg meșteșugăresc de produse, unele mai tradiționale ca altele. Acolo am savurat din gustul copilăriei ”zahăr caramelizat cu nuci”, mulți probabil știu despre ce vorbesc.

   
     Pe lângă aceste 2 castele, Sinaia mai are câteva obiective turistice numai bune de vizitat: Casa Memorială George Enescu, Parcul Dimitrie Ghica, Centrul Internațional de Conferințe Casino, sau dacă te-ai săturat de plimbări pe pământ poți face o vizită cu telegondola la cota de 1400 și 2000m. Astea necesită câteva cheltuieli în plus, de aia nu le-aș încadra la categoria cum să călătorești ieftin când ești student, deși sunt accesibile.

     Dacă încă nu v-ați hotărât ce faceți în acest weekend, aceasta cred că ar fi o soluție bună.

#haihuiprinromânia, din Cluj la Sibiu

       Cum să călătorești cu bani puțini când ești  student

         Primul și ultimul meu articol dintr-o călătorie a fost atunci când m-am întors din Amsterdam, pentru că am fost mult prea fascinată de acest oraș și cumva am adăugat câte ceva și despre restul orașelor vizitate în acea perioadă (pentru că au fost multe). Azi voi continua categoria de travel blog cu impresii și locuri frumoase descoperite la Sibiu. Chiar dacă la un simplu search pe google găsești mii de recomandări despre cum să-ți petreci timpul la Sibiu, nu voi ezita și eu să throuw in my two cents.
           Și dacă tot e despre o călătorie studențească voi povesti despre cum e să ai un weekend frumos și ieftin (dpv financiar) la Sibiu. Dimineața la ora 9 am coborât în gară, trenul fiind bineînțeles, gratis și după 10 minute de mers pe jos ne-am trezit în inima Sibiului, centrul vechi.

1. Piața Mare, Piața Mică, Turnul Sfatului, Podul Minciunilor și multe ”clădiri suspicioase”

           Da în inima Sibiului, de fapt nici nu-ti poți da seama care e inima sa, pentru că fiecare străduță și fiecare clădire poartă pe umerii săi file de istorie. Iar ochii de pe acoperișuri, îți dau senzația că mereu ești urmărit. Acești ”ochi” sunt numiți de specialiști ”lucarne” și sunt un simbol al Sibiului din Evul Mediu. Scopul lor nu este de a da senzația de ”clădiri suspicioase”, așa cum le-am numit eu, dar de a aerisi podurile caselor istorice. Acestea rămân un element rar de arhitectură medievală, întâlnite și la Sighișoara sau Brașov.
         Turnul Sfatului - desparte Piața Mare de Piața Mică, are și el o istorie deosebită, intrarea te costă doar 2 lei. La fiecare din cele 7 etaje, te poți delecta cu diferite expoziții de pictură. La etajul 6 se află un ceas elvețian din 1494, care bate de 12 ori la fiecare oră fixă. Iar de la etajul 7 ai o vedere impresionantă a întregului ținut.

          Și cel mai important, tot centrul istoric este cumva ascuns de zgomotul mașinilor din oraș, astfel te poți bucara de momentele de liniște pe care ți le oferă orașul.

2. Parcul Natural Dumbrava - Zoo Sibiu, Complexul Muzeal Astra

         La câțiva km de oraș, după o lungă plimbare prin Parcul Natural Dumbrava, te întâlnește o superbă grădină zoologică. Și dacă vă imaginați că intrarea costă o avere așa ca la multe altelele, vă înșelați. 3 lei - acesta e prețul biletului care îți deschide poarta. Deși sunt  împotriva captivității animalelor și mai ales împotriva câștigurilor finaciare de pe urma acestora, cumva am încurajat aceasta odată cu intrarea acolo. Și poate e subiectiv, dar din punctul meu de vedere, e cea mai îngrijită dintre toate cele văzute până acolo și aparent sunt tratate foarte frumos. Se zice că e cea mai veche grădina zoologică din România.

     

  Iar cireașa de pe tort a acestei vizite râmâne a fi  Muzeul Civilizației Populare Tradiționale Astra. Acesta este un muzeu în aer liber, care se întinde pe o suprafață de 96 hectare și oferă posibilitatea de a vedea gospodării specifice zonei rurale din Ardeal, din diferite perioade de timp și pentru diferite categorii sociale de oameni. Atât de impresionată am rămas de această așezare, încât nu-mi ajung cuvinte să vă povestesc. De aceea dacă v-ați propus să ajungeți la Sibiu, rezervați-vă o zi întreagă pentru acest muzeu. Biletul de intrare pentru studenți e doar 7 lei.

            După o zi de hoinăreală prin Sibiu poți parcuge cel puțin 24 km și asta fără acoperi și restul muzeelor rămase nedescoperite în oraș pentru un alt weekend.
             Iar cea mai smart chestie care am descoperit-o la Sibiu, au fost biletele de autobuz care le poți cumpăra direct din autobuz folosind un card bancar contactless, fără a deranja pe cineva.
           Ce ține de cazare, poți găsi lejer o cameră la 80-90 roni, iar dacă vrei în inima Sibiului poți găsi cu 110 -  dacă nu e sezon turistic.

Reading Challenge - 2018

        Se știe că atunci când începi 10 lucruri în același timp nu termini niciunul cu bine. Așa a fost și în cazul meu anul trecut. Pe Goodreads mi-am stabilit un reading challenge de 10 cărți, care bineînțeles l-am îndeplinit în proporție de 70%. Pe parcursul anului am mai distribuit pe instagram o parte din cărțile pe care le-am citit, iar azi, aici voi face o totalizare a tot ceea ce-am citit și voi selecta câteva cărți pe care aș putea să le recomand.

1. F. M. Dostoievski - Frații Karamazov (Vol I&II)
         ” - Ascultă, Piotr Ilici, aș vrea să te întreb ceva:ai furat vreodată în viața dumitale?
- Ce întrebare-i asta?
Numai așa, din curiozitate! Bunăoară, un lucru care nu-ți aparține, pe care-l vezi spânzurând în buzunarul cuiva?... Nu vorbesc de banii statului, fiindcă toată lumea își vâră mâinile-n ei, și bineînțeles că și dumneata...
- Du-te dracului!” Vol II

      Aș putea înșirui pagini întregi cu citate și lucruri interesant din cele două volume a lui Dostoievski, care mi-i atât de drag. De fiecare dată când terminam un roman al acestui scriitor ziceam ”Ăsta e cel mai bun, sau ăsta e favoritul meu”. Iar acum cu siguranță nu voi da greș când voi spune că e cartea mea preferată. Dragostea, credința, divinitatea, relația părinți-copii, viata, toate descrise de marele scriitor în secolul XIX mai sunt valabile și azi. Acțiunile ce se petrec sunt imprevizibile iar finalul e foarte neașteptat. O recomand cu mare drag!

2. Auschwitz - fabrica morții - Ota B. Kraus, Erich Kulka
3. Am fost medic la Auschwitz - Miklos Nyiszli
      ”Fasciștii nu și-au dus crima până la capăt. Armata Sovietică a salvat popoarele Europei centrale de urgia fascistă și de exterminarea fizică. Dacă n-ar fi fost Uniunea Sovietică și înaintarea victorioasă a Armatei Sovietice, țara noastră s-ar fi transformat într-un ”singur lagăr de concentrare, iar camerele de gazare - fabrici ale morții - ar fi fost niște simple filiale ale lui I.G. Farben, societate pe acțiuni””.

      Nu știu de ce am ales acest pasaj ca reprezentativ din cele două cărți, deși este unul destul de subiectiv, pe tema căruia am avut multe dezbateri pro și contra. Cărțile au fost scrise pe baza mărturiilor supravețuitorilor de la Auschwitz.
 ”Am fost medic la Auschwitz” sunt mărturiile unui medic evreu din Oradea, și poate de aceea emoția a fost mai profundă. E mult prea greu să vorbesc despre aceste cărți care descriu, cel mai crud, dezastruos și mai trist moment al istoriei, holocaustul, și care-ți fac ”pielea de găină” atunci când vezi suferințele unor oameni nevinovați. Istoria nu a fost preferata mea în liceu, dar aceste cărți m-au pus serios pe gânduri și mi-am pus ca scop să citesc mai multe cărți aferente acestui subiect, dar și deportărilor ulterioare din Siberia.
Multumesc pentru recomandare și pentru cărți!

4. Se numea Sarah - Tatiana de Rosnay
” Ții în mână cutia Pandorei. Uneori,e mai bine să n-o deschizi. Uneori, e mai bine să nu știi”

     Același subiect, holocaustul. Aici e despre soarta evreilor din Franța, eroina fiind o fetiță evreică de 10 care a fost arestată la miezul nopții, împreună cu părinții, de către poliția franceză. Cartea este parțial bazată pe fapte reale. Subiectul fiind relatat cu povestea unei tinere jurnaliste care a trebuit să realizeze un articol despre razia de la Vel`d`Hiv cu ocazia comemorării a  60 de ani de la acest eveniment. Cartea m-a impresionat foarte mult, chiar dacă are un subiect trist și un final neașteptat din care mulți avem ce învăța.

5. Via Mala - John Knittel
”Praful e un lucru nobil. Măturatul, spălatul și lustruitul exagerat e o boală elvețiană, moștenirea multor generații de mici burghezi, veniți pe lume cu măturoiul în mână. Fără puțină dezordine, viața e plictisitoare. Mătura e simbolul mediocrității. Mentalitatea burgheză de azi trasformă casele în copiile unor clinici sau clădiri publice. Idioții lui Carlyle caută peste tot microbi, și trec cu vederea lucrurile frumoase”.

      Cartea are ca subiect istoria unei familii elvețiene, unde puterea deciziei, a banilor și a controlului absolut o are ”capul familiei”, iar violența era în capul mesei. E o carte oarecum bună, dar care nu m-a făcut să o citesc cu ”genunchii la gură”.


     Pentru anul curent mi-am făcut un alt reading challenge pe care sper să-l duc la  final, deși timpul nu e prietenul meu cel mai bun.
     Și vorba aia ” decât să-ți bagi nasul în treburile altora, mai bine bagă-l într-o carte”

Fii cine vrei să fii tu, nu cine vor alții

      Când am început să scriu pe acest blog eram foarte entuziasmată și în fiecare lună scriam câte ceva, acum însă a trecut ceva timp de când nu am mai scris, iar ceea ce voi scrie azi probabil este mai mult o frustrare de-a mea ce mă macină de ceva timp.

Fie că suntem pasionați de călătorii, de limbi străine, de pictură, de școală sau de jobul pe care îl avem, de multe ori nu e ceea ce vrem și poate nici ceea ce trebuie, iar ceea ce facem este doar din necesitate sau din simplu motiv că nu putem spune ”nu” la anumite lucruri sau la anumiți oameni.

Trece timpul și descoperim la un moment că noi nu am hotărât nimic pentru noi și nici pentru ceea ce urmează să facem. Când suntem copii ne influențează părinții/rudele, apoi avem un prieten/ă  pe care nu-l putem refuza, mai târziu aprobăm ce spune șeful sau alți colegi de muncă iar în realitate noi nu credem nici pe departe astfel. Ajungem uneori în situații stresante sau facem lucruri care nu ne plac neglijându-ne sănătatea și bunăstarea pentru nevoile altora. 
Da știu, suntem generația care citește cărți de dezvoltare personală, cărți motivaționale, participăm la toate training-urile din oraș gen: Cum să deschizi propria afacere, Cum să manânci sănătos, Cum să depășim stresul, cum să..., și lista poate continua până când ne trezim că nimic din ceea ce am făcut nu a coincis cu scopurile noastre.
Uneori ne obligăm să renunțăm la propriile păreri doar pentru ca să nu-i supărăm pe alții sau pentru că nu vrem ca alții să-și schimbe părerea despre noi. Nu, nu e greșit să avem propria părere atâta timp cât avem argumente ca să o susținem, nu e greșit să refuzăm oamenii și nici nu e greșit să nu fim de acord cu ei.
Cu siguranță mulți dintre noi am avut momente când am refuzat o persoană sau am avut o părere diferită, iar mai târziu am avut mustrări de conștiință și gânduri de genul: Oare nu s-a supărat?, Oare ce va crede despre mine?.  Și ți-i frică că astfel de situații vor pune etichetă pe tine fiind văzut ca un om mai puțin bun, te crezi vinovat și simți nevoia de a justifica modul tău de a proceda.

Ar trebui să învățăm să trăim viața pentru noi nu pentru alții. Să nu ne fie frică să mergem pe un alt drum decât cel pe care am fost până acum, să nu ne prefacem a fi fericiți acolo unde nu suntem, să trăim viața doar pentru a-i mulțumi pe alții fără ca tu să fii. În viață nu trebuie să impresionezi pe nimeni, doar să te mulțumești pe tine și acesta nu e egoism. Iar dacă cineva dintre prietenii mei vor spune că și eu sunt la fel, nu voi nega, dar ca să treci peste o frustrare trebuie mai întâi să o recunoști.

Un altfel de Cluj sau doar a fost ”vineri 13”

      Cluj-Napoca e un oraș frumos, cu arhitectură spectaculoasă, cu multe posibilități de dezvoltare  personală, profesională și nu doar,  cu o viață socială foarte activă, cu oameni interesanți și mereu puși pe fapte mărețe.

Cât de frumoasă și interesantă e viața la Cluj am avut ocazia să vă arăt în mai multe postări pe instagram, săptămâna aceasta am reușit să descopăr Clujul altfel. Nu, nu s-a schimbat nimic din ceea ce-am enumerat mai sus, probabil doar am avut ”norocul” de o săptămână care se încheie cu ”vineri 13”.

    Clujul e atât de mare, încât poți se treci prin 3 anotimpuri în timp ce-l treci dintr-un capăt la celălalt. Săptămâna aceasta am reușit să de 2 ori să mă conving de acest lucru. În timp ce mă îndreptam spre casă de la muncă, savurând momente de liniște și analizând fețe obosite și în același timp zâmbitoare pe stradă a pornit ca din senin o ploiță căreia nu i-a făcut față sistemul de canalizare. Umbrela care o aveam a fost doar un decor, iar șoferii au reușit să se asigure că nu mai rămâne nicio porțiune uscată pe corpul meu. Într-un final am reușit să urc în autobuz și să ma bucur de un locușor (în picioare) uscat, dar nu a durat mult fericirea, după ce petrecusem vreo 20 minute în ambuteiaj am auzit o voce din față: ”Coborâți, autobuzul e defect” (și era vorba de un autobuz nou, mov, pentru a evita discuțiile).

       Mereu am apreciat și admirat calmul șoferilor clujeni, dar și corectitudinea lor, atunci nu a fost de loc așa, claxoanele nu conteneau, intersecția se blocase, iar ambulanțele și pompierii își faceau cu greu loc printre mașini. După 30min de ploaie, 20 de ambuteiaj și alte 15 min de mers pe jos, fară aventuri, am reușit să ajung în cartierul unde locuiesc, afară era soare iar eu încă udă până la piele îmi făceam loc printre oamenii care se grăbeau spre casă. Aici ploaia se pare că nu ajunse. 

       Iar pentru ”vineri 13” mi-am asumat 13h de muncă, ca să închei frumos săptâmâna.

Se poate întâmpla oricui și oriunde, iar Clujul rămâne a fi dragostea mea, orașul meu de suflet, chiar dacă-i urăsc ambuteiajele și aglemerația. 

Carpe Diem
Traiește clipa, dar până să ajungi la ei.

Realitatea dură a existenței noastre

        În decursul existenței noastre cu siguranță fiecare din noi a întâlnit oameni care pun preț pe lucrurile materiale (bani, casă, vacanță) și alții pe cele sentimentale (emoții, amintiri, oameni dragi, locuri aproapiate sufletului). Când eram mică îmi dădeam seama că fericirea vine din lucruri mărunte, acum îmi dau seama că nimic nu e așa cum ne imaginam în copilărie.
      Astăzi o să scriu despre un gând pe care îl aveam pe la 10-11 ani și care de câteva săptămâni îmi dă bătăi de cap.
       Îmi amintesc că aveam ca vecini o familie care își făcuse casa de la prima piatră și aveau în grădină plantați pomi de cireșe (câteva tipuri), caise, prune, coarne, o porțiune destul de mare de zmeură și căpșuni. Pentru mine, fiind copil mi se părea o bogăție imensă (și nu mă refer la partea materială), era ceva care deși nu-mi aparținea îmi era aproape sufletului. Peste ceva timp, oamenii au fost nevoiți să vândă casa cu tot ce aveau împrejur. Prima mea reacție la această situație a fost: Dar oare lor nu le pare rău să dea plantația de căpșuni, de zmeură, toți pomii de cireșe? Oare lor nu le vor lipsi? Și din nou mă refer la valoarea lor emoțională. Când eram copil credeam că e foarte greu să te desparți de casa ta, de grădina ta, de câinele tău. Azi viața m-a învățat că unele lucruri le faci nu pentru că așa vrei tu, dar pentru că așa va fi mai bine (am încercat să evit expresia ”așa trebuie”, pentru că azi mai mult sau mai puțin conștient suntem sclavii lui ”trebuie”).

         Uneori trebuie să luptăm cu noi alte ori împotriva noastră și indiferent cât de greu ne poate fi noi am învățat să ne adaptăm oriunde fără să ne pese de emoții. Și mai rău e atunci când te gândești că noi nu doar ca oameni suntem așa, dar ca popor.
Dacă vă întrebați ce am vrut să transmit ptin această mică istorioară, să știți că nici eu nuștiu. O las așa aici ca un gând neterminat, la care fiecare poate contribui (medita).