Ispitită de un dor

Mai știi cum ne plimbam prin ploaie
sub adieri zglobii de vânt?
Mai crezi și-acum ca prima oară
că dragostea-i eternă pe pământ?

Eu te întreb din interes
și din iubire însetată
Mai ai curaj să mă iubești
așa cum o făceai odată?

În semn de nepăsare - adâncă,
îți mai aduc o întrebare:
Tu crezi că dorul nu-i decât o stâncă,

iar dragostea o întîmplare?

Eu știu c-ai să mă crezi ciudată
sau prea lipsită de idei,
dar tot atât de binecuvântată
când te-oglindeai în ochii mei.

Și te provoc acum, ca altădată,
Un zbor iubirii să-nălțăm,
și să nu pară a fi uitată
Noi doi, în jurul ei să gravităm.

(ne)Noroc pe capul tău

 Gânduri rupte puse-n foaie

îmi inspiră suflarea,
cerșesc clipe de răgaz - 
de la un dor divin de iertare,
cerșesc un zâmbet cretin
într-un răsărit pustiu de soare,
cerșesc credință și dorință
cu frânturi de egoism risipit în nepăsare,
vreau să-ți alerg desculț prin minte
cerșindu-ți răbdarea,
Mâine voi aduna regretele,
dar azi...
 azi vreau să rămân 
cerșetorul rebel al indulgenței tale

Gânduri speciale în mijloc de ianuarie

E iarnă, iubite

când fulgii ghiduși

îți inundă privirea,
iar gândul tău-
ca un val de regrete
se-agită în unda tăcerii,
atunci leagă iubirea în nod
și promite-ți răbdare,
atunci încălzește distanța
fixeaz-o alături de tine.

Atinge flămând chipul din obiectiv,
și nu uita:
afară e iarnă
și-i frig.



Astăzi după 3 ani am încercat din nou pixul pe o foaie A4, mai mult din plictiseală, dar plăcerea pe care am primit-o la sfirșit a fost mult prea frumoasă.