Câte ”Eu”-uri trăiesc în mine

 Câte ”Eu”-uri trăiesc în mine și care e adevărul din spate 

Este în trend acum ca AI să genereze imagini despre cum arătăm pe baza căutărilor pe care le facem. Am intrat în trend și am generat și eu o imagine, o imagine care nu reprezintă viața mea de acum. E o imagine care îmi hrănește egoul sau doar impresionează adolescentul care își dorea să fie profesor și studenta de la masterat care își dorea să ajungă cercetător. La prima am renunțat, mi-am dat seama cu timpul că nu am abilități necesare, la cea din urmă încă visez. Cel puțin visez la perioada când eram într-un mediu academic și interacționam cu oameni pasionați de un domeniu în care nu-mi planificasem să ajung, dar pe care îl învățam din mers. 

S-ar putea ca aceste gânduri să reflecte doar ideea: Înainte era mai bine. Și ajugem la ea atunci când trec anii și noi de fapt tânjim după tinerețe, după anii când eram liberi de obligații, iar timpul ni se părea nelimitat. 

Ce este în neregulă cu această poză? Ei bine realitatea e alta. AI a uitat să introducă în caricatură alte căutări precum:  Sos cremos cu năut și spanac; Rețetă pâine de secară cu maia, Top cele mai bune sisteme educaționale din lume, Copil 18 luni cu febră și fără alte simtome, Cum se manifestă un atac de panică, Praguri taxe Olanda, Rețetă brioșe copii; Ce este NMN?, Souții pentru păduchi la căpșune; investiții speculative,....... și lista poate continua. Da, majoritatea căutărilor sunt articole științifice, pentru că îmi scriu teza, dar viața mea nu este despre asta. 

E despre:

Eu - soție,

Eu - mamă, 

Eu - bucătar, 

Eu - cititor

Eu - grădinar

Eu - angajat care face Back office, HR, Contabilitate; scrie texte de promovare

Eu - om care încearcă să se descopere. 

Sunt momente în care nu știu cine sunt și ce fac. 

Uneori mă întreb de ce nu am un talent pe care să-l stăpânesc și să fiu profesionest doar în domeniul respectiv, să pot ajuta oameni. Sunt mediocră în mai multe domenii.  Uneori asta mă înfurie, alteori mă bucură pentru că îmi dă voie să fiu un ”Eu” diferit în fiecare zi. 

Azi am chef să fiu bucătar și să mă joc cu ingrediente, mâine sunt scriitorul despre ca AI nu știe (pentru că flosesc inteligența umană pentru asta), iar dacă săptămâna viitoare vreau să fiu Eu - călător, asta voi face pentru că am libertate să aleg un Eu care să mă reprezinte și să-mi aducă valoare. 

Câte ”Eu”-uri trăiesc în voi? Și pe care ”Eu” îl visați?

#jurnaldeexpat 3 ani de când am luat bilet spre Olanda cu direcția doar dus

 Pentru a scrie acest articol ar trebui să recitesc celelalte pentru a nu mă repeta, dar eu nu am acest timp, cu riscul de a mă repeta am să scriu, probabil, ultimul articol din seria #jurnaldeexpat. 

Anul 3 ne-a prins în propria noastră casă. Chiar dacă cheile le-am primit pe 31 decembrie 2024, din cauza formalităților birocratice, mutarea propriu-zisă s-a petrecut în februarie. 

De ce ne-am cumpărat casă în Olanda?

Răspunsul scurt: În Olanda e mai simplu să cumperi decât să închiriezi. 

Răspunsul lung: Pentru că fostul apartament devenea deja neîncăpător pentru 3 persoane, bine exagerez un pic, dar e și adevărat. De fapt și de drept am fost forțați de situație să ne mutăm. După 2 ani de închiriere am primit factura pentru primul an la încălzire, suma din factură era un pic peste 6k, ceea ce însemna chiria pentru 5 luni. Am vorbit cu vecinii, am aflat că nu suntem singurii în această situație, pentru că încălzirea era centralizată și asociația trebuia să-și acopere multe costuri costuri, ne-am trezit cu această sumă ca datorie. Între timp a venit factura la căldură și pentru anul 2 de chirie ambele facturi au însumat cam 10k. Și atunci a fost momentul decisiv. Trebuie să ne mutăm. Și pentru că găsirea unei chirii e un lucru foarte greu în Olanda, am mers pe varianta de de cumpărat casă. 

Dacă e de interes pot face un articol separat despre proces. Tot ce trebuie să faceți e să lăsați un comentariu. 

După un an încă plătim datoria la căldură la fostul apartament, am negociat să dăm în rate. 

Sistemul medical

În acest an am avut mai multă interacțiune și cu sistemul medical olandez. 

Am avut mai multe vizite la dermatolog. Să povestesc pe scurt cum decurg vizitele:

1. Mergi la recepția secției unde ai nevoie și faci formalități

2. Aștepți până vine o asistentă și te duce în sala de primire a doctorului tău;

3. Cu un pic de noroc vine un doctor tânăr care e în curs de adunat experiență, dacă e mai puțin noroc vine o studentă în practică îi povestești toată istoria vieții și pleacă să o transmită doctorului tânăr. 

4. Vine doctorul tânăr ( cu studenta) și mai dă niște întrebări suplimentare. Se retrag pentru consultație.

5. Se întorc tinerii cu un doctor mai experimentat, care de fapt e specialistul, ceilalți sunt în formare. Se uită, mai discută între ei, mai întreabă chestii, doctorul tânăr sugerează un tratament, cel experimentat aprobă și iar se retrag.

6. Revine doctorul tânăr cu un tratament total diferit față de ce au discutat în prezența noastră, ne spune instrucțiuni și când ne putem lua medicamentele de la farmacie.

Tot acest proces a durat cel mai mult 1,5h și asta tot pentru consultații, în sala de așteptare 5-10 min max. se întâmplă să așteptăm. 

Tratament standard la dermatologii din Olanda: vaselină + parafină. Primul antibiotic l-am primit după 3-4luni în care au încercat toate unguentele disponibile.

Chestii interesante despre olandezi:

1. Le plac decorațiunile - își decorează casele pentru toate evenimentele. (Halloween și Crăciun sunt top la diversiatte și creativitate.

2. Își programează tot din timp - un obicei pe care l-am preluat și eu cu succes și îmi place tare.

3. Le place street foodul, în special prăjelile. Vecinii noștri au o seară de frites săptămânal, am aflat chiar de la ei. 

Cred că aș putea continua, dar cred că mă lungesc și devine plictisitor. La fel cum e și când voi nu lăsați feedback la ceea ce citiți. 

Vă aștept în comentarii

Jurnal de vacanță - 7 zile în Menorca #haihuiîn3

Disclaimer: titlul nu e furat, mai am articole cu acest titlu din 2019, dacă nu credeți puteți verifica singuri

Prima vacanță de familie, de data asta în 3. Ultima dată am fost în Sardinia în 2023, iar membrul nr. 3 al familiei era pe drum. Azi avem gașca completă și încercăm să facem față.

Ziua 0:

Dimineața înainte să plecăm de-acasă am primit notificare că una dintre legăturile de tren
spre aeroport a fost anulată. Am cumpărat alt bilet, iar trenul nu l-am prins pentru că prima legătură a întârziat. Am ajuns la aeroport cu 70 min înainte de zbor, ceea ce nu era dramatic dacă nu aveam bagaj. Nu a fost rău pentru că Eurowings au self check in și totul a mers repede. Cu excepția faptului că am pus doar o etichetă pe bagaj ( nu știam că sunt 3), când am descoperit îmi făceam griji să ajungă bagajul. A ajuns. 

A fost o zi lungă, am ajuns seara la 8 hotel în Cala Galdana. 

Ziua 1

Am mers la plajă de dimineață și după prânz. Copilul s-a adaptat cu marea. Nu am avut nimic spectaculos.

Ziua 2

Dimineața am mers la plajă. După somnul de prânz am mers să luăm prânzul la Bona Vida. Copilul a făcut crize existențiale, a căzut de 2 ori în aceeași după amiază și-a făcut rană la genunchi si nu a acceptat să stea la plajă și la mare,  am stat la piscină.

Ziua 3

A plouat. Toată lumea mulțumită. Am făcut  făcut o drumeție prin stânci către Plaja Cala Macarella, aproximativ 40 min. Ceea ce nu s-ar fi întâmplat dacă era soare. Toată lumea a fost cooperantă, Nimeni nu a făcut crize existențiale.

Ziua 4

Nimic special. Prima zi când părinții au simțit că în vacanță s-a instalat rutina și deja ne plictisim. La fel prima zi când copilul a învățat că are rutină și se simte ca peștele în apă. Știe când e vorba de masă, de plajă și își adună singură lucrurile cu care vrea să meargă, și-a manifestat dorința să-și ia colacul de înot la mare chiar dacă a stat maxim 5 min în el. 

O mică criză existențială la masa de prânz, care se întâmplă aproape zilnic, dar am trecut cu succes.

Marea a avut valuri, iar copilul nu a vrut să intre în apă. De fapt după ploaie și vânt marea și plaja la Cala Galdana erau chiar murdare și miroseau a pește. 

Ziua 5

La micul dejun lângă noi mai era o familie cu un copil sub 1 an. De fiecare dată când copilul încerca să se agite sau să plângă, copilul nostru îi întindea o bucățică de pâine sau orice altceva să se liniștească. 😁😁 Iată așa copil grijuliu creștem noi. 

Azi ne-am planificat o vizită la Ciutadella. Despre care am să povestesc într-un articol separat.

Pe seară copilul a făcut bulluing. Ne-am întâlnit la party cu un copil jumate rus- jumate portughez (neimportant acest aspect, dar aici a apărut dilema mea ce naționalitate are acest copil de fapt?), s-au jucat ei un pic până când 🥀 floarea vieții i-a luat jucăria cu forța și l-a împins. Băiețelul evident a plecat plângând la maică-sa, eu am rugat-o să-și ceară scuze de la băiețelul. Guess what? A refuzat categoric.  Am mai vorbit un pic cu ea, i-am explicat că i-a provocat durere băiatului și bla bla bla. Într-un final a mers la el și l-a îmbățișat. Cumva parcă erau prieteni din nou, doar că Nu mor caii când vor câinii. Copilul meu a hotărât să se răzbune pentru că l-am trimis să-și ceară scuze. L-a mai îmbrățișat odată, și Atenție, în timp ce îl cuprindea cu mâinile de umeri, jos îl lovea cu piciorul. 

Pe această notă pozitivă am plecat la somn.

Ziua 6

Pentru azi am planificat un Beach Tour cu barca, dar s-a anulat cu o zi înainte așa că l-am reprogramat pentru următoare zi. S-a anulat și următorul, ambele anulate din cauza vântului.

Toată ziua am lenevit și am citit pe plajă. Restul membrilor au făcut descoperiri de pietre și pești pe plajă. 

Am mai băut o Pomada și o Sangria, iar floarea vieții a mai făcut niște dramă la prânz și cină. La cină a refuzat să mănânce 😡😡

Ziua 7

Azi e ultima zi full din această vacanță. Pentru că excursia cu barca s-a anulat, dimineață ne-am gândit să mergem după prânz la altă plajă, 20min mers pe jos.  La prânz am băut Sangria, probabil din greșeală am înghițit și niște lene și, eu personal,  nu am avut chef de mers 😆. Concluzie: nu a mers nimeni.

Am mers să cumpărăm scutece pentru florea vieții pentru că nu ne ajungeau 2 buc. și a trebuit să dăm 13 EUR pe o pungă care în mod normal e 6,5. Floarea vieții a făcut o criză existențială urâtă de tot, pentru că nu am lăsat-o să-și ia ouă de la magazin. Primul moment din vacanță când ne-am pierdut ambii în același timp răbdarea.

Ziua 8

Am plecat dimineața 6:30 cu taxi spre aeroport. Am avut un zbor drăguț. Copilul a dormit în timpul zborului, eu am terminat de citit ultimile pagini din Carte, iar soțul s-a uitat la film. Ultimile 20min din zbor am mers pe pistă pentru că e așa de mare Aeroportul din Amsterdam, că aterizează într-un colț și mergi de uiți de tine până la poziționare. Pe tren floarea vieții a fost la fel de cuminte și înțelegătoare. Am ajuns acasă la 15:20.

Urmează un articol în care voi posta cât ne-a costat vacanța de 7 zile în 3 în Menorca. Dar probabil acesta va fi pe canalul de Patreon, pentru că Da, sunt și acolo și tare mi-ar plăcea ca pasiunea mea pentru scris să-mi aducă remunerare.

#bookchallenge 2024: Să dăm cărțile pe față

A trecut un pic din 2025 și eram aproape să abandonez ideea de a mai scrie tradiționalul articol în care revizuiesc cărțile citite anul anterior și fac un top 3 favorite. 

Timpul de scriere a acestui articol a fost relocat din timpul în care scriam pentru teza mea de doctorat. Uneori îmi place să scriu și pentru suflet, iar după noutatea că „Este posibil să fie necesar să rescrii teza după noul ghid” primită de la coordonatorul meu, ghiciți ce? Nu mai am nici cea mai mică motivație de a scrie.

    Chiar dacă nu am postat nimic din octombrie 2024, blogul adună câte 60-70 vizualizări pe lună, fără a fi distribuit, măcar niște motivație de aici. Nu știu cine mai citește în această eră a AI-ului, dar eu personal mai citesc bloguri, și dacă vreți chiar pot să vă arăt ce bloguri urmăresc aici.

Așa că, la final de iunie început  mijloc de iulie avem un articol despre cărțile citite în 2024. (history)

Am citit eu în 2024, tocmai 13 cărți, multe dintre ele în format electronic pentru că era mai simplu din punct de vedere logistic,  (adică citeam când alăptam). Aici  e lista la care aș mai reveni, pentru că sigur le-aș vedea cu alți ochi după o perioadă.

1. Jeffrey E. Young - Cum să-ți reinvetezi viața. Cum să pui capăt comportamentelor negative și să te simți din nou bine

    Cartea mi-a fost recomandată de psiholog, în perioada când eram la Cluj. Nu am să vă mint acum, că e o carte care schimbă vieți, dar este o carte în care m-am regăsit în multe dintre capitole. Pe scurt cartea explică de ce pui nevoile altora mai presus de nevoile tale, de ce te temi în mod exagerat de boli sau că vei fi părăsit, de ce te subestimezi. Toate astea prin exemple întâlnite în cabinetele autorilor și care te trimit înapoi în copilărie pentru a vedea de unde vin problemele.

Acum că scriu mă gândesc să reîncep această carte, într-o rutină nouă, unde nu doar citesc și înțeleg, dar și aplic lucrurile din carte. 

2. Daniel Kahneman - Gândire rapidă, gândire lentă

Nu știu cum am ajuns să am această carte în bibliotecă, dar nu-mi pare rău că am citit-o, deși uneori mă înfuria, nu reușeam să ajung pe aceeași undă cu scriitorul.

Cartea vorbește despre cele 2 Sisteme ale noastre cu care acționă: Sistemul 1 rapid, intuitiv, emoțional și Sistemul 2 mai lent și mai logic. 

Cred că nu uimește pe nimeni că noi funcționăm aproape în totalitate cu pe baza sistemului 1. Cartea oferă explicații practice depre modul în care noi luăm decizii zilnice. E lungă și plictisitoare, dar e o carte bună. 

3. Harper Lee - Să ucizi o pasăre cântătoare

Am pus un review pe instagram, nu m-a dat pe spate, are o poveste bună, dar prea mult bla-bla. 

Ah, da, și din punct de vedere istoric sau cultural puteți să vedeți cât de greu a fost pentru oamenii de culoare intrarea în societatea și dreptul de a face studii sau a obține funcții publice. Totul prin ochii unui copil. Anume din acest motiv intră la recomandări.

Și bonus, în fiecare an încerc să citesc un scriitor basarabean, cumpăr cărțile când merg în RM de obicei. 

Dintre scriitorii basarabeni anul trecut am citit:

Lilia Calancea -  Alionușca

 

Pentru aceasta am scris un review pe Goodreads. 

"Eu n-am înțeles nimic din cartea asta" exact asta am spus când am citit ultimul paragraf. Adevărul e că eu am înțeles multe din ea, dar nu am înțeles ce a vrut să spună mai exact autorul și de ce Alionuşka?
O scriere plăcută, uşor de citit și curioasă din punct de vedere al subiectului, în special scrisă de un adult trecută prin ochii unui copil-adolescent.
Mi-a plăcut!”

Acest mi-a plăcut de la final e relativ și e spus în comparație cu alte cărți din acest stil. 

Pentru acest an aștept sugestii de scriitori basarabeni pe care să-i citesc.

Pentru Prietena mea genială Elena Ferrante, avem un întreg articol pe blog, pentru că în perioada respectivă era #febraferrante, așa că am intrat în joc. 

Voi ce ați citit din această listă? Sau orice altă recomandare de carte e binevenită!

Știu eu ce-i mai bine pentru copilul meu!

 ”Dar oare noi, adulții, i-am întrebat vreodată pe copii și tineri ce gândesc ei înainte de a le vorbi despre necesitatea introducerii gândirii critice în sistem?”

    Ideea acestui articol a pornit în timpul lecturii de duminică (duminica de obicei citesc altceva decât  în restul săptămânii), azi a fost Mai bine de Igor Guzun, scriitorul meu preferat din ultima perioadă, care a spus așa: 

”Dar oare noi, adulții, i-am întrebat vreodată pe copii și tineri ce gândesc ei înainte de a le vorbi despre necesitatea introducerii gândirii critice în sistem?”

Ironic, nu? 

Zâmbim la fiecare stand-uper care face mișto de subiectul acesta sau de subiectul părinților care hotărăsc ce-i mai bine pentru copiii lor chiar și la 30 de ani (sau mai mult dacă e cazul). 

De ce? 

Săptămânile trecute citisem confesiunea unei prietene care zicea că tatăl ei nu acceptă refuz din partea ei.

Eu nu sunt specialist în domeniu ca să raspund la întrebări, dar știu să mă dau cu părerea, boală pe care încerc să o tratez. Și nu, azi nici asta nu voi face. Doar voi adresa întrebări retorice. Dacă sunteți părinți vedeți dacă vă aflați în situația respectivă sau dacă nu sunteți tot întrebați-vă dacă nu luați hotărâri pentru alții sau sunteți curioși de ce fac cei tineri și ”neexperimentați„. 

De ce crezi că idealurile și crezurile copilului tău sunt aceleași la 14 și la 30 ani? 

De ce nu accepți că și tu mai greșești și azi/în situația X poate nu ai dreptate?

De ce ai pretenția că îl cunoști foarte bine?

De ce să-i sugerezi ce vrei să fii în viața lui? 

De ce nu îl poți vedea pe copilul tău adult și încă crezi că-i mai poți controla emoțiile și dorințele?

Noi nu suntem pe lumea asta să-i înțelegem pe toți și nu le știm pe toate pentru că avem/aveți experiență de viață  sau știu eu ce-i mai bine pentru copilul/nepotul/sora/fratele meu. Nu încercați să fiți în viața copiilor/../../../ ce vreți voi, întrebații pe ei ce vor să le fiți, nu sunteți centru pâmântului și nu totul vă este permis, sau cum s-ar spune ”pământul nu se învârte în jurul vostru”.

Crezi că îți cunoști copilul de la 10, la 16, la 20 sau la 30 de ani la fel de bine? 

Poate vă cunoașteți copilul bine, dar dacă de 10-15-20 ani nu mai locuiți în aceeași casă cu el voi cunoașteți doar ce vrea el să cunoașteți, deci NU-l cunoașteți, deci nu știți ce-i mai bine pentru el. Poate totuși decide el dacă modelul de papuci i se mai potrivește  sau între timp preferințele sau schimbat?

Nu sunt părinte și probabil nu înțeleg grija asta excesivă. Nu știu cum voi fi eu ca părinte, dar nu mai pot vedea atâția copii/tineri care fac lucruri pentru că părinții lor cred că așa e mai bine, oameni dependenți de opiniile celor din jur și fără încredere pentru că până la un moment au făcut lucrurile exact cum au vrut părinții/rudele/societatea. Nu, asta nu se numește educație. Educația și cei 7 ani de-acasă sunt altceva. 

Mulțumesc pentru atenție, atât a fost pentru azi. 

Aveți deschis la comentarii pe facebook, instagram și chiar aici.

Am scris acest articol pe 20.11.2022, ca urmare a unei frustrări personale, dar nu am avut curaj să apăs butonul: Publicați. Azi sunt părinte și încă rezonez cu ceea ce am spus. Observ cum dorințele copilului meu, azi sunt diferite față de luna trecută, observ cu se schimbă și își dezvoltă propria personalitate, iar eu încerc să fiu prezentă oricând are nevoie și la moment are nevoie cam 20/24h.

#jurnaldeexpat 2 ani de când am luat avion spre Olanda cu bilet doar dus

    Mi-a venit recent notificare despre 1 an de la mutarea în Olanda. Ei bine s-au făcut deja 2 ani și o lună de Olanda, dar eram la dubii dacă vreau sau nu să scriu un articol despre ce s-a întâmplat în acest ultim an. 

    Și pentru că știu că aceste articole sunt citite în mare parte de prietinii foarte apropiați și rude, here we go (nu știu o versiune în română pentru această expresie). Desigur că avem și o noutate pentru cititorii fideli. Stai până la final.

Și pentru că suntem aici, primul lucru va fi: 

Limba 

    Pe scurt: mă bâlbâi tot mai mult și mai des când vorbesc în limba română, folosesc multe englezisme, rusisme și chiar cuvinte în olandeză (uneori, nu foarte des). Uneori numesc 4-5 obiecte din jurul meu până ajung să găsesc denumirea corectă pentru cel căutat. Chiar dacă citesc cărți preponderent (aici am stat 20s ca să-mi amintesc acest cuvânt) în limba română am lapsusuri enorme când vine vorba de comunicare. 

Dar noutățile bune vin de la olandeză: Încă NU vorbesc olandeză. 😀

Știu olandeză echivalent cu timpul pe care îl aloc pentru învățare, aprox 10 min pe zi. Progresele mari încă se văd doar la piață unde știu să le spun că vreau Half kilo champignons și dacă vreau acest jumătate de kilogram de ciuperci Witte of bruin (albe sau maro) și să cer Tien van L, asta când vreau 10 ouă de mărime L. Nu m-am înscris la un curs de olandeză încă, dar mă bate gândul pentru atunci cand termin Duolingo. Vedem, vă țin la curent. 

Transport

Obișnuiam să călătorim cu mașina, știam că trenul e scump aici (auzisem, nu am căutat eu personal).

În luna mai au venit surorile și mătușa mea în vizită, și pentru că eram o gașcă mai mare am căutat pentru prima dată cum stă treaba cu trenurile. Eram 4 adulți (mă rog 3 adulți și o adolescentă) am cumpărat bilet de grup cu urcare și coborâre la orice stație între Enschede - Zwolle și la ce oră vrem noi , exceptând orele când pleacă și vin oamenii de la muncă, ceea ce pentru noi era perfect, nici nouă nu ne place aglomerația.

Ei bine, de atunci iubesc trenurile olandeze și îmi place să călătoresc cu trenul. Curat, punctual, de fapt foarte punctual, ușor de organizat și relativ ieftin pentru grupuri mai mari.

Interacțiuni cu autoritățile

Ai nevoie să mergi la medicul de familie (GP) scrie în chat să vezi dacă chiar e de dus sau poți lua acasă un paracetamol și un spray nazal. 

Ai nevoie de ceva de la primărie: scrie un email și a 2 zi ai scrisoare acasă cu ceea ce ai nevoie. 

Vrei să faci certificat de naștere la copil programează-te online la primărie și dacă părinții au același nume de familie după căsătorie vine certificatul acasă, în caz contrar mergi să dai cu subsemnatul că ești de acord ca, copilul să ia numele partenerului. 

Ai născut, nu trebuie să faci nimic, toate instituțiile știu de tine: Medicul de familie în 3 zile îți trimite felicitare și îți spune să-i contactezi dacă ai nevoie, consultantul de la centrul pentru copii vine acasă să vadă dacă ești ok sau ai nevoie de ceva suplimentar. 

Dacă e ceva de plătit nu-ți fă griji: spitalul, kramzorg(centrul de îngrijire pentru copii), GP toate trimit facturile la asigurare și după în decurs de câteva luni asigurarea își ia singură banii din cardul tău.

Dacă vrei să duci copilul la creșă, foarte bine, fă-ți programare cu un an înainte. Și vezi că te costă mult, chiar dacă statul îți acoperă cam 70% din cheltuieli, în funcție de venituri.

După cum vedeți scriu și vorbesc mult din perspectiva unui om care are copii. 

Ei bine, acest articol vine și cu o Noutate: În acest ultim an am devenit părinți. Avem o fetiță minunată de 7,5 luni (la momentul scrierii).

De 7,5 luni lucruri pecum #grădinadela13, plante de cameră, cărți, sport, trasee lungi cu bicicleta au ajuns pe plan secund secundului, dacă putem spune așa. Mi-am dezvoltat un nou hobby schimbat de scutece. Și vă spun cu toată sinceritatea că e a dracului de frumos.

Alte noutăți:

Am început să fac pâine cu maia, la întâlnirele cu expați așa și nu am ajuns încă, am schimbat salonul la care merg pentru pensat și epilat (asta pentru cititorii fideli, am povestit în articolul trecut ce întâmplări am avut).

Adds: nu, nu mi-a dat nimeni bani să scriu acest articol

Acest articol a fost scris din timpul care era alocat scrierii tezei mele de doctorat (între ora 05 - 07, duminică dimineața), dar așa cum uneori am nevoie să scriu și pentru suflet, avem un articol pe blog.

Prietena mea genială

”Timpul, ca în toate lucrurile, e decisiv.”

Săptămâna trecută am terminat de citit ultimul volum din tetralogia napolitană ”Prietena mea genială” de Elena Ferrante. Prima dată am auzit de ea cu 3 ani urmă, dar nu i-am acordat multă atenție.

    Prima impresie:cărțile populare uneori sunt dezamăgitoare e. 

Recent cartea a intrat din nou în vizorul meu și de data asta am zis: O citește tot instagramul, eu de ce nu? PS: am aflat că acest fenomen printre #bookstagrameri este numit #febraferrante.

În ianuarie am comandat primul volum în format fizic, nu le-am luat pe toate 4, ca să nu rămân dezamăgită și cu banii dați pe niște cărți care nu vor fi citite (am suficiente în bibliotecă din această categorie). După ce am citit primul volum nu am vrut să aștept până vine comanda cu următoarele volume așa că am citit din telefon. În felul acesta am putut citi din baie, din mașină, la plimbare, în timp ce așteptam să fiarbă apa pentru ceai, în timp ce urcam sau coboram cu liftul de la/spre etajul 13.

Dacă și voi aveți nevoie de o pauză de la lecturile banale, atunci acesta e semnul că trebuie să citiți acest roman. 

O telenovelă scrisă foarte bine. Poate că un pic exagerez când spun telenovelă, pentru că nu știu cât de fericit e sfârșitul în cazul cărții, aș fi așteptat un altfel de sfârșit, dacă sincer, dar probabil romanul ar fi intrat la categoria banal cu sfârșitul pe care mi-l doream eu.  Și știți cum e, dacă nu-mi place  să scriu eu ceva mai bun, sau să mă mulțumesc cu ce avem 😀. 

Așa deci, avem 4 volume:

1.Prietena mea genială  -  2011

2. Povestea noului nume - 2012

3. Cei care pleacă și cei care rămân - 2013

4. Povestea fetiței pierdute - 2014

Povestesc în linii generale:

    Anul 1950, un cartier sărăcăcios din Napoli, 2 fetițe colege de școală, care ulterior au devenit prietene,  2 frați a căror familie aveau toate afacerile ilegale din cartier și care practic erau frica cartierului, bineînțeles alți copii din cartier care ajung sau nu la finalul romanului.

În cele 4 volume autoare detaliază viața celor 2 prietene începând cu clasa 1, de la 6 până după 60 de ani, când una dintre ele dispare, de fapt pleacă de bună voie și anunță pe nimeni unde.  

Elena (Lenu) și Lila, două copile total diferite, una tăcută și timidă, cealaltă tupeistă și răutăcioasă, fiecare dintre ele vrea să fie ca cealaltă. Una continuă să facă școală, cealaltă se căsătorește și pleacă din sărăcie. Una învață la școală, cealaltă se interesează ce materii studiază și învăță ”pe ascuns”. Legătura frumoasă și profundă, dar pe alocuri toxică dintre este descrisă foarte frumos de către autoare, de fapt autoarea fiind chiar Lenu. 

O poveste complexă și emoționantă, în care cu siguranță eu m-am regăsit. Pe lângă povestea profundă și detaliată, scrierea este una lină, cu descrieri vii care îți crează imagini absolut realistice. Mi se pare absolut incredibil cum autoare descriere și prezintă lumea și viața cartierului prin ochii Elenei: copila de 6 ani, adolescenta de 16 ani,  tânăra întoarsă de la universitate cu primul roman publicat care era considerată ”cineva” în cartier,  mama a 3 fete și scriitoarea care se folosește de puterea scrierii pentru a rezolva probleme legate de viața muncitorilor sau a afacerilor ilegale din cartier. Bineînțeles sunt și intrigi amoroase, absolut șocante pe alocuri, dar perfect reale și cu probabilitate de 99% că așa ceva se poate întâmpla în viața reală.

Atât de mult mi-a plăcut cartea, ca în ttimp ce terminam de citit volum 4 am început să vă și serialul. Seriile respectă cartea în proporție de 99,99% și mi-am dat seama că multe din personaje mi le-am imaginat exact ca și în carte, iar altele nicidecum imaginația mea nu corespunde cu cea a regizorului.

Dacă cumva autoarea citește articolașul meu 😆, eu tare sper că ”Povestea fetiței pierdute” va avea continuare, iaca nu poți să lași așa un mister și să închei cartea. Eu sper și cred că fetița, tânără deja, se întoarce. Iaca nu mă lasă sufletul să o declar moartă. 

Iar dacă autoare nu va citi, vă rog să-i transmiteți voi mesajul, cu câte un share, dacă v-a plăcut, bineînțeles. 

Și vă aștept în comentarii să-mi spuneți dacă voi ați citit romanul și dacă v-a plăcut sau nu.