Sărbătorile ne adună, amintirile ne unesc

Dacă în fiecare an sărbătoream  Paștele acasă, alături de familie, de cei dragi și de colegi, anul acesta e un pic altfel. 
3000 km - asta e distanța care mă împiedică să fac acest lucru. 

Dacă unii când vorbesc de Paști se gândesc la ouă roșii, cozonac, iepurași din ciocolotă, pentru mine e ”reunire/ reîntregire” a familiei, armonia de a fi lângă cei dragi și a împărtăși cu ei clipe minunate. Vreau să păstrez tradiția ouălor roșii și  a iepurașului pentru că asta ne ține legați de copilărie și ne oferă posibilitatea să rămânem copii.
 Iepurele a devenit recent un personaj simbolic de Paști, pentru că părinții și bunicii noștri nu l-au apucat. Pentru mine, iepurele e simbolul copilăriei, îmi amintesc cu drag, când venea bunicul de pe câmp și ne spune că ”a adus pâinică de la iepuraș”, sau tăticu se întorcea din oraș și ne spunea ”tăticu a prins un iepuraș” , Doamne câtă fericire era pe capul nostru când ne oferea câte o bomboană sau ciocolată (în cel mai fericit caz pentru mine).
Și ce bună mai era pâinea de la iepuraș, merele sau  prunele (în funcție de ce avea bunicul prin buzunar). Astăzi când merg prin magazine și văd iepurașul de ciocolată, îmi amintesc cu mare drag de acele timpuri. Cel mai intereant e că faza cu Iepurașul de Paști n-are nici o latură religioasă, precum ouăle roșii, se spune că iepurașul de ciocolată a fost inventat de coloniștii germani sosiți în SUA în sec 18, și conform legendei se dăruiește doar copiilor buni, ascultători și cuminți, astăzi nu cred că mai e valabil, și-l permite oricine (important bănuți să ai).
Sau altă legendă spune că acesta a fost un simbol al egiptenilor, ce semnifica fertilitatea. Iepurașul a început să fie asociat cu Paștele, în Germania, unde era un fel de Moș Crăciun al primăverii și aducea copilașilor cadouri de Paști. Cei mici construiau un cuib special pentru acesta, unde să-și lase ouăle, și așa a luat naștere și coșul de Paști
Da, și tot când trebuia să terminăm o muncă, de care nu mai aveam chef, ni se spunea:
”hai, încă un pic și pridem iepurele”,
de ce iepurele ? nici azi nu am înțeles, dar amintirea a rămas și e una foarte plăcută.
 Aveam eu în imaginația mea diferite forme ale iepurilor cu pricina, dar încă nici până azi n-am reușit să-l conturez bine în minte, tot timpul e unul diferit, în funcție de ceea ce aveam de la el.

Da, știu nu iepurele e simbolul principal al sărbătorii, dar pentru mine Paște înseamnă Acasă, alături de cei dragi, unde uiți de toate grijile (sesiunii - dacă ești student) sau doar reînvii alături de ei.

Eu vă doresc să aveți parte de o sărbătoare frumoasă, numai gânduri bune și cugetate. Prețuiți momentele când vă revedeți cu cei dragi.
Iubiți, iertați și fiți mai buni, de sărbători și în fiecare zi!

Călătorii, Destine și Emoții

“Spiritul adevăratei călătorii constă în libertate, perfecta libertate de a gândi, a simți și a face tot ce îți dorești.”

Se spune că persoanele care călătoresc sunt aventuroase și mereu deschise spre ceva nou. Eu ador să călătoresc. Deși nu am prea multe locuri vizitate am adunat multe amintiri frumoase și am cunoscut oameni interesanți. 

Eu am început să scriu acest articol cam cu o lună în urmă când am revenit de la Bordeaux, dar din lipsă de timp, (pentru că de inspirație am fost încărcată de acest oraș minunat), am lăsat scrisul pe alte zile. Dar se pare că azi n-am să respect tema pe care am vrut s-o abordez, dar am să rămân la impresiile din urma ultimei călătorii.

Recent am revenit din Amsterdam și Bruxelles, unde mi-am încărcat bateriile cu multă energie (pentru sesiunea care se apropie rapid), am cules o grămadă de amintiri și mi-am delectat privirile cu cele mai frumoase locuri. Mie mi-a rămas inima în Amsterdam, m-am îndrăgostit pentru a doua oară, am devenit „vie”, plină de optimism și doar cu emoții pozitive.
Amsterdamul e un oraș sigur în condițiile în care se perindă atâte comportamente și personalități debordant de libere, dependente de droguri, sex și nopți nedormite. O nouă lume, una liberă, plină de nebuni frumoși, biciclete aruncate pe marginea canalurilor și prostituate cu carte de muncă care luptă pentru drepturile lor.

Cât privește călătoria am avut un traseu foarte bine ales, în scurt timp am reușit să descoperim ”aproape„  toate tainele orașului. Desigur contează mult și alături de cine călătorești, la capitolul ăsta eu mă simt o norocoasă pentru că prietenii mei sunt deschiși la noi aventuri și n-ai cum să te plictisești, iar cele 13h de drum trec neobservate și când ajungi la următoarea destinație te simț fresh și ești gata de noi cuceriri.

Amsterdam e un oraș de vis, e orașul  bicicliștilor și al iepurilor ( primul lucru care l-am observat, la ora 06:00 am, când am ieșit din gara au fost  mai mulți iepuri preocupați să ronțăie ceva prin parc). E o senzație interesantă atunci când  brânza are un gust perfect iar canabisul poți să-l cumperi de la magazinul de flori.

Astăzi am revenit în Poitiers, pentru că aici îmi duc existența în ultimile 3 luni și la invitația Tatianei am vizitat „La Ferme du Petite Couture”.
 Acolo am fost întâmpinați cam de vreo 30 de capre și un bătrânel de 73 de ani, care face brânzeturi de capră în conformitate cu rețeta transmisă din generație în generație.

Nu obișnuiesc să fac publice toate activitățile mele, însă azi am fost mult prea impresionată de istoria și viața acestui om și am zis că ar fi păcat să n-o împărtășesc și altora. E o fermă mică și foarte ”bătrână”ca să nu-i spun veche și asta  se observă din momentul în care ai făcut primul pas pe teritoriul fermei. Acolo te întâlnește Dona, Genova și alte cam 30 capre dornice să primească vizitatori zilnic și beneînțeles proprietarul fermei și o tânăra care-l ajută pe acesta cu treburile fermei. Când i s-a spus că suntem din Moldova, Domnul ni-a anunțat că el nu știe să vorbească decât franceză și nu cunoaște engleză sau altceva, dar la câte ne-a povestit cred că asta e tot ce n-a reușit să facă în viața sa. După ce ni-a destăinuit toate tainele de producere a delicatesii sale ”Fromages de Chèvre Coudret”, care este o brânză făcută în condiții artizanale, nicidecum industriale, a început să ne povestească unele experiențe din viața sa. În timpul povestirii ne-a arata”harta Europei ” în palma sa, adică a nominalizat toate țările exact așa cum stau ele pe hartă, ne-a povestit despre sistemul comunist & capitalist din Rusia și China, despre studenții români care sunt specialiști buni în Franța, despre studenții marocani și africani de la Universitatea din Poitiers și cel mai mult am fost uimită de reacția sa la faptul că noi venim din Moldova dar suntem studenți Erasmus. Reacția lui a fost ceva de genul: ”Mais Erasmus, c'est  pour les pays de l'UE, mais Moldavie c'est pas là”. Obișnuită că nimeni nu cunoaște despre Moldova mare lucru aici, doar: numa- numa ei (O-zone , Dragostea din tei), mare mi-a fost surprinderea să aud asta din gura bătrânului.  

La sfârșit când am cumpărat și noi din produsele proaspete am observat că pentru a face calcule el nu folosește o mașina de calcul, ci face totul pe foaie, în ”coloniță”. Eu sunt profund impresionată de tot ce-am descoperit, dar dezamăgită de viitorul spre care ne îndreptăm. Astăzi am avut de învățat multe de la acest om, am fost încă odată convisă că cultura generală e importantă la orice vârstă indiferent de meseria pe care o practici. Am înțeles că trebuie să depui dragoste în tot ce faci și niciodată să nu renunți la nimic.

PS: Țin să menționez că ferma este moștenire de la mama sa, iar fiica bătrânului e designer și nu crede că îi va călca pe urme.

Sinceritatea - o formă de superioritate

Pentru că astăzi nu putem vorbi de sinceritate nici într-un domeniu, fie economie, cultură, politică, istorie, viață științifică sau viața cotidiană, am ales să vorbesc despre sinceritate sau despre forma de exprimare a adevărului, și în special o să mă refer la sinceritatea în relațiile interumane. Și tot, pentru că săptămâna trecută în timpul unei conversații am primit replica: ”Mie îmi place că ești sinceră, dar ....”.  

Ce este de fapt sinceritatea?
A fi sincer înseamnă să crezi cu adevărat ceea ce spui și să ai argumente bune de convigere în cazul în care sunt persoane care au dubii. Pentru început trebuie să înveți să fii sincer cu tine și apoi vei fi și cu ceilalți. 
Conform DEX: ”minciuna este denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva”Astăzi, minciuna e considerată un mijloc de autoapărare, iar sinceritatea este un defect sau chiar un pericol, doar dacă ești prost poți să stai fără grijă. Atunci când adevărul este dur, este și greu de acceptat, iar sinceritatea este luată drept insultă și de multe ori provoacă o ruptură în relațiile dintre oameni. Aici ar trebui să continui ceea ce am început mai sus ”....dar trebuie să ai grijă cu cine ești sincer”.

Personal, de multe ori am ajuns în situația în care a trebuit să decid dacă e bine să spun adevărul sau ar fi bine să mă eschivez, frumos, de la un răspuns concret. Acestea sunt momentele când amabilitatea și dorința de a nu supăra pe nimeni înving curajul tău de a spune doar adevărul curat. Spui un neadevăr, ca să nu zic minciună, atunci când speri că ai să-i oferi unei persoane mai mult curaj, când vrei s-o ajuți să vadă partea plină a paharului. Eu prefer să-i spun amabilitate și nicidecum minciună, pentru că uneori efortul depus se merită. Bine, aici cred că e singura excepție pe care o fac, pentru că în rest prefer să fiu sinceră. Prefer să spun ce cred și ce fac, ca mai târziu să nu regret. Da, au fost momente în care mi-a părut rău că am spus adevărul și invers, dar din fiecare dată mi-am învățat lecția. Recent am simțit cum o ”glumă”, care din start a fost considerată ”minciună”, făcută într-un moment nepotrivit, pe un subiect nepotrivit a fost cauza unei dispute aprinse, pe care o regret, dar care mi-a oferit cea mai bună lecție. Am simțit pe propria-mi piele cum o minciună îți poate distruge tot efortul pe care l-ai depus pentru a junge să te simți împlinit, îți poate distruge fericirea și cel mai grav te poate lipsi de respectul celor din jur (eu la partea a III-a n-am ajuns, am reușit să repar la timp). 

Dar, cum să fii sincer atunci când greșești? Ce faci cu mândria, orgoliul? Astea sunt alte aspecte care ne pot afecta în mod direct pe noi și relațiile cu cei de lângă noi. Nu în zadar se spune că cei mai sinceri sunt copiii, omul beat și omul furios, cu ăștia din urmă eu nu sunt de acord, pentru că ei pot transforma sinceritatea în obrăznicie sau și mai rău, jignire. 

  Dacă vrei să ai relații bune și durabile cu persoanele din anturajul tău, atunci preferă să fii sincer și amabil în același timp, preferă să demonstrezi că se merită să ai încredere în oamenii de lângă tine, iar dacă pe cineva a fost afectat de sinceritatea ta acesta curând va dispărea, pentru că atunci când nu accepți sinceritatea nu ai cum să fii sincer. 

(ne)Noroc pe capul tău

 Gânduri rupte puse-n foaie

îmi inspiră suflarea,
cerșesc clipe de răgaz - 
de la un dor divin de iertare,
cerșesc un zâmbet cretin
într-un răsărit pustiu de soare,
cerșesc credință și dorință
cu frânturi de egoism risipit în nepăsare,
vreau să-ți alerg desculț prin minte
cerșindu-ți răbdarea,
Mâine voi aduna regretele,
dar azi...
 azi vreau să rămân 
cerșetorul rebel al indulgenței tale

Despre noi și oamenii din anturajul nostru

Întotdeauna mi-a plăcut să cunosc oameni care au ceva special și când spun ”special”, nu mă refer la haine, bijuterii, culoarea părului proaspăt vopsit în verde, pentru că am observat că în ultimul timp se practică sau la mașina pe care o conduc (asta în cazul în care nu e un Porsche Cayene după care rămân cu gâtul sucit și la propriu și la figurat).

Chiar ieri am vorbit pe skype cu ”cineva” pe care nu l-am văzut și auzit de ceva timp. După două ore de vorbit  mi-a fost adresată următoarea frază: ”Să știi că eu am nevoie să vorbesc cu tine mai des, pentru că tu mă motivezi”. Eu bineînțeles m-am simțit importantantă dar în același timp m-am gândit la oamenii care m-au motivat pe mine și iată de ce am hotarât să scriu despre oamenii care fac parte din viața noastră.

În ultima perioadă am reușit să interacționez cu oameni din toate colțurile lumii, am reușit să descopăr în fiecare câte un strop de ambiție și curaj, amabilitate, dorință de a atige imposibilul și viuziuni reale ale propriilor vise. Am cunoscut oameni plictisiți de ei și de activitățile lor, oameni care trăiesc într-o monotonie continuă și își varsă mânia pe primul ieșit în cale, oameni fără cuvânt - promisiuni deșarte doar pentru a face impresie, oameni pesimiști și prieteni parte-time. De la fiecare am învățat câte ceva, fiecare a avut un rol în viața mea și fiecarea m-a motivat cu ceva.

De cele mai multe ori starea ta de bine sau ”sindromul” motivațional al unei zile perfecte este determinat de oamenii cu care interacționezi. O veche zicală românească spune așa: ” Spune-mi cine sunt prietenii tăi și am să-ți spun cine ești tu”. Și nu vreau să vorbim despre cunoștințele sau prietenii pe care îi are fiecare, dar vreau să vorbim despre tipurile de oameni care intră în viața noastră și ne influențează, pozitiv sau negativ, pentru că până la urmă omul e o sursă de energie transmisibilă.

Iată câteva tipuri de oameni care putem să-i întilnim în viața noastră:

1.      Oameni de la care mereu înveți;

2.      Oameni visători și ambițioși;

3.      Oameni realiști;

4.      Oameni care nu-și părăsesc zona de confort;

5.      Oameni care vor să te schimbe;

6.      Oameni lângă care te simți ca la închisoare;

7.      Oameni mândri și orgolioși;

8.      Oameni care au lenea ca stil de viață;

9.      Oameni egoiști;

10.  Oameni care se plâng mereu că viața-i grea și nu au noroc.

 ”Oamenii vin în lume deosebiți” și depinde de fiecare cum își alege micile plăceri ale vieții din multitudinea de posibilități care ne sunt oferite. Uneori e mai bine să ai cunoștințe decât prieteni. Se spune că noi suntem media celor 5 oameni cu care ne petrecem cel mai mult timp. Ai grijă de la cine și ce înveți! Tot ce trebuie să știi e că ceea ce vei accepta va deveni parte din viața ta, iar ceea ce vei ignora se va stinge din lipsă de atenție.

PS: Persoana despre care am vorbit la început, este un om important din viața mea și-mi pare rău că nu reușesc să vorbesc mai des cu EA. Și eu știu că dacă ea o să citească acest articol o să se autoidentifice!

„Iar noi locului ne ţinem, Cum am fost aşa rămânem”

„Ţara mea, Moldovă-mamă. Vatra doinelor străbune! Ca un strugure de poamăStai pe harta Uniunii”.Europene…

La cei câțiva km² pe care îi are Republica Moldova și câteva mii de locuitori (pentru că restul , până la 3 milioane 555 mii, sunt plecați peste hotare), a reușit să ajungă în presa de peste hotare cu toate evenimentele care s-au petrecut în ultima săptămână.

Mai întîi a dispărut o studentă de la medicină, care cică s-a sinucis, un alt tânăr dat dispărut a fost gasit în stare de ebrietate avansată la amicii lui și un copil de 11 ani care a fugit de-acasă deja de 18 ori, iar cauzele principale care le vehiculează mass-media sunt conflictele cu părinții. Ei și acum de unde stabilitate în țară dacă nici în familie nu-i?
Și bonus, un alt om care ”posibil are devieri psihice” pierdut la protestele din Chișinău. Și da, cel mai important, în Chișinău se fac proteste din data de 6 septembrie 2015, dar ciudat este faptul că nimeni nu le observă. Mai întâi au fost pașnice după care s-a constatat că în așa mod nu se rezolvă nimic și iată că cineva dintre oamenii ”importanți” ai țării a ajuns cu capul spart. (Ceva mai înainte cineva s-a ales cu un genunchi julit, dar nu din cauza protestelor, motivul adevărat nu se cunoaște).

• Ce-avem până în prezent:

1. un miliard de dolari dispărut, de care nimini nu știe nimic;
    (Ciudat este faptul că pentru femeia cu 5 copii, care ”s-a apărat”de soțul său pentru că era  agresată permanent, s-a oferit pedepsă de 3 ani și 8 luni de privare de libertate, dar pentru miliard nu s-a găsit pedeapsă. Avem sau nu justiție în țară?)
2. Record!!! 5 prim-miniștri într-un an;
  (oare mai are vre-o valoare această funcție?)
3. un preșidinte ușor de manipulat;
4. mii de oameni nemulțumiți care protestează în PMAN;
 mai mult nimic

• Ce nu avem:

 stabilitate, demnitate,democrație, rușine, putere de voință, sinceritate, transparență, respect, grijă, mândrie, dragoste, patriotism. Într-adevăr n-avem nimic.

Acuma mă întreb de unde am pornit și unde am ajuns? Este cineva care ne aude și pe noi, tinerii? 

Noi vrem un viitor acasă, acolo avem părinți, bunici, rude, frați, surori, prieteni. Acolo e copilăria noastră, acolo ne sânt amintirle. Noi unde ne întoarcem? 

”Acasă” pentru noi e Moldova, dar oare mai sântem acasă acolo? Mai avem ceva acolo?  Mai avem măcar un cm de libertate și speranță acolo?

Dragă Moldovă, dacă mai poți mai rezistă, eu știu și eu cred că ai să obții ceea ce meriți să ai. Eu tind să cred că tu mai ești încă a poporului și nu a câtorva persoane ”flămânde de putere”. Până la urmă democrația e puterea poporui. Da, democrația pe care atât de greu ai câștigat-o și pe care atât de ușor o pierzi. Acum îți scriu de departe, dar să știi Moldova mea, că tu rămâi pentru mine așa cum te-am lăsat: liberă, luminoasă, colorată, vie, plină de speranță. 

Eu cred în viitorul tău așa cum cred în viitorul meu. 

Gânduri speciale în mijloc de ianuarie

E iarnă, iubite

când fulgii ghiduși

îți inundă privirea,
iar gândul tău-
ca un val de regrete
se-agită în unda tăcerii,
atunci leagă iubirea în nod
și promite-ți răbdare,
atunci încălzește distanța
fixeaz-o alături de tine.

Atinge flămând chipul din obiectiv,
și nu uita:
afară e iarnă
și-i frig.



Astăzi după 3 ani am încercat din nou pixul pe o foaie A4, mai mult din plictiseală, dar plăcerea pe care am primit-o la sfirșit a fost mult prea frumoasă.