Reading Challenge - 2018

        Se știe că atunci când începi 10 lucruri în același timp nu termini niciunul cu bine. Așa a fost și în cazul meu anul trecut. Pe Goodreads mi-am stabilit un reading challenge de 10 cărți, care bineînțeles l-am îndeplinit în proporție de 70%. Pe parcursul anului am mai distribuit pe instagram o parte din cărțile pe care le-am citit, iar azi, aici voi face o totalizare a tot ceea ce-am citit și voi selecta câteva cărți pe care aș putea să le recomand.

1. F. M. Dostoievski - Frații Karamazov (Vol I&II)
         ” - Ascultă, Piotr Ilici, aș vrea să te întreb ceva:ai furat vreodată în viața dumitale?
- Ce întrebare-i asta?
Numai așa, din curiozitate! Bunăoară, un lucru care nu-ți aparține, pe care-l vezi spânzurând în buzunarul cuiva?... Nu vorbesc de banii statului, fiindcă toată lumea își vâră mâinile-n ei, și bineînțeles că și dumneata...
- Du-te dracului!” Vol II

      Aș putea înșirui pagini întregi cu citate și lucruri interesant din cele două volume a lui Dostoievski, care mi-i atât de drag. De fiecare dată când terminam un roman al acestui scriitor ziceam ”Ăsta e cel mai bun, sau ăsta e favoritul meu”. Iar acum cu siguranță nu voi da greș când voi spune că e cartea mea preferată. Dragostea, credința, divinitatea, relația părinți-copii, viata, toate descrise de marele scriitor în secolul XIX mai sunt valabile și azi. Acțiunile ce se petrec sunt imprevizibile iar finalul e foarte neașteptat. O recomand cu mare drag!

2. Auschwitz - fabrica morții - Ota B. Kraus, Erich Kulka
3. Am fost medic la Auschwitz - Miklos Nyiszli
      ”Fasciștii nu și-au dus crima până la capăt. Armata Sovietică a salvat popoarele Europei centrale de urgia fascistă și de exterminarea fizică. Dacă n-ar fi fost Uniunea Sovietică și înaintarea victorioasă a Armatei Sovietice, țara noastră s-ar fi transformat într-un ”singur lagăr de concentrare, iar camerele de gazare - fabrici ale morții - ar fi fost niște simple filiale ale lui I.G. Farben, societate pe acțiuni””.

      Nu știu de ce am ales acest pasaj ca reprezentativ din cele două cărți, deși este unul destul de subiectiv, pe tema căruia am avut multe dezbateri pro și contra. Cărțile au fost scrise pe baza mărturiilor supravețuitorilor de la Auschwitz.
 ”Am fost medic la Auschwitz” sunt mărturiile unui medic evreu din Oradea, și poate de aceea emoția a fost mai profundă. E mult prea greu să vorbesc despre aceste cărți care descriu, cel mai crud, dezastruos și mai trist moment al istoriei, holocaustul, și care-ți fac ”pielea de găină” atunci când vezi suferințele unor oameni nevinovați. Istoria nu a fost preferata mea în liceu, dar aceste cărți m-au pus serios pe gânduri și mi-am pus ca scop să citesc mai multe cărți aferente acestui subiect, dar și deportărilor ulterioare din Siberia.
Multumesc pentru recomandare și pentru cărți!

4. Se numea Sarah - Tatiana de Rosnay
” Ții în mână cutia Pandorei. Uneori,e mai bine să n-o deschizi. Uneori, e mai bine să nu știi”

     Același subiect, holocaustul. Aici e despre soarta evreilor din Franța, eroina fiind o fetiță evreică de 10 care a fost arestată la miezul nopții, împreună cu părinții, de către poliția franceză. Cartea este parțial bazată pe fapte reale. Subiectul fiind relatat cu povestea unei tinere jurnaliste care a trebuit să realizeze un articol despre razia de la Vel`d`Hiv cu ocazia comemorării a  60 de ani de la acest eveniment. Cartea m-a impresionat foarte mult, chiar dacă are un subiect trist și un final neașteptat din care mulți avem ce învăța.

5. Via Mala - John Knittel
”Praful e un lucru nobil. Măturatul, spălatul și lustruitul exagerat e o boală elvețiană, moștenirea multor generații de mici burghezi, veniți pe lume cu măturoiul în mână. Fără puțină dezordine, viața e plictisitoare. Mătura e simbolul mediocrității. Mentalitatea burgheză de azi trasformă casele în copiile unor clinici sau clădiri publice. Idioții lui Carlyle caută peste tot microbi, și trec cu vederea lucrurile frumoase”.

      Cartea are ca subiect istoria unei familii elvețiene, unde puterea deciziei, a banilor și a controlului absolut o are ”capul familiei”, iar violența era în capul mesei. E o carte oarecum bună, dar care nu m-a făcut să o citesc cu ”genunchii la gură”.


     Pentru anul curent mi-am făcut un alt reading challenge pe care sper să-l duc la  final, deși timpul nu e prietenul meu cel mai bun.
     Și vorba aia ” decât să-ți bagi nasul în treburile altora, mai bine bagă-l într-o carte”

Fii cine vrei să fii tu, nu cine vor alții

      Când am început să scriu pe acest blog eram foarte entuziasmată și în fiecare lună scriam câte ceva, acum însă a trecut ceva timp de când nu am mai scris, iar ceea ce voi scrie azi probabil este mai mult o frustrare de-a mea ce mă macină de ceva timp.

Fie că suntem pasionați de călătorii, de limbi străine, de pictură, de școală sau de jobul pe care îl avem, de multe ori nu e ceea ce vrem și poate nici ceea ce trebuie, iar ceea ce facem este doar din necesitate sau din simplu motiv că nu putem spune ”nu” la anumite lucruri sau la anumiți oameni.

Trece timpul și descoperim la un moment că noi nu am hotărât nimic pentru noi și nici pentru ceea ce urmează să facem. Când suntem copii ne influențează părinții/rudele, apoi avem un prieten/ă  pe care nu-l putem refuza, mai târziu aprobăm ce spune șeful sau alți colegi de muncă iar în realitate noi nu credem nici pe departe astfel. Ajungem uneori în situații stresante sau facem lucruri care nu ne plac neglijându-ne sănătatea și bunăstarea pentru nevoile altora. 
Da știu, suntem generația care citește cărți de dezvoltare personală, cărți motivaționale, participăm la toate training-urile din oraș gen: Cum să deschizi propria afacere, Cum să manânci sănătos, Cum să depășim stresul, cum să..., și lista poate continua până când ne trezim că nimic din ceea ce am făcut nu a coincis cu scopurile noastre.
Uneori ne obligăm să renunțăm la propriile păreri doar pentru ca să nu-i supărăm pe alții sau pentru că nu vrem ca alții să-și schimbe părerea despre noi. Nu, nu e greșit să avem propria părere atâta timp cât avem argumente ca să o susținem, nu e greșit să refuzăm oamenii și nici nu e greșit să nu fim de acord cu ei.
Cu siguranță mulți dintre noi am avut momente când am refuzat o persoană sau am avut o părere diferită, iar mai târziu am avut mustrări de conștiință și gânduri de genul: Oare nu s-a supărat?, Oare ce va crede despre mine?.  Și ți-i frică că astfel de situații vor pune etichetă pe tine fiind văzut ca un om mai puțin bun, te crezi vinovat și simți nevoia de a justifica modul tău de a proceda.

Ar trebui să învățăm să trăim viața pentru noi nu pentru alții. Să nu ne fie frică să mergem pe un alt drum decât cel pe care am fost până acum, să nu ne prefacem a fi fericiți acolo unde nu suntem, să trăim viața doar pentru a-i mulțumi pe alții fără ca tu să fii. În viață nu trebuie să impresionezi pe nimeni, doar să te mulțumești pe tine și acesta nu e egoism. Iar dacă cineva dintre prietenii mei vor spune că și eu sunt la fel, nu voi nega, dar ca să treci peste o frustrare trebuie mai întâi să o recunoști.

Un altfel de Cluj sau doar a fost ”vineri 13”

      Cluj-Napoca e un oraș frumos, cu arhitectură spectaculoasă, cu multe posibilități de dezvoltare  personală, profesională și nu doar,  cu o viață socială foarte activă, cu oameni interesanți și mereu puși pe fapte mărețe.

Cât de frumoasă și interesantă e viața la Cluj am avut ocazia să vă arăt în mai multe postări pe instagram, săptămâna aceasta am reușit să descopăr Clujul altfel. Nu, nu s-a schimbat nimic din ceea ce-am enumerat mai sus, probabil doar am avut ”norocul” de o săptămână care se încheie cu ”vineri 13”.

    Clujul e atât de mare, încât poți se treci prin 3 anotimpuri în timp ce-l treci dintr-un capăt la celălalt. Săptămâna aceasta am reușit să de 2 ori să mă conving de acest lucru. În timp ce mă îndreptam spre casă de la muncă, savurând momente de liniște și analizând fețe obosite și în același timp zâmbitoare pe stradă a pornit ca din senin o ploiță căreia nu i-a făcut față sistemul de canalizare. Umbrela care o aveam a fost doar un decor, iar șoferii au reușit să se asigure că nu mai rămâne nicio porțiune uscată pe corpul meu. Într-un final am reușit să urc în autobuz și să ma bucur de un locușor (în picioare) uscat, dar nu a durat mult fericirea, după ce petrecusem vreo 20 minute în ambuteiaj am auzit o voce din față: ”Coborâți, autobuzul e defect” (și era vorba de un autobuz nou, mov, pentru a evita discuțiile).

       Mereu am apreciat și admirat calmul șoferilor clujeni, dar și corectitudinea lor, atunci nu a fost de loc așa, claxoanele nu conteneau, intersecția se blocase, iar ambulanțele și pompierii își faceau cu greu loc printre mașini. După 30min de ploaie, 20 de ambuteiaj și alte 15 min de mers pe jos, fară aventuri, am reușit să ajung în cartierul unde locuiesc, afară era soare iar eu încă udă până la piele îmi făceam loc printre oamenii care se grăbeau spre casă. Aici ploaia se pare că nu ajunse. 

       Iar pentru ”vineri 13” mi-am asumat 13h de muncă, ca să închei frumos săptâmâna.

Se poate întâmpla oricui și oriunde, iar Clujul rămâne a fi dragostea mea, orașul meu de suflet, chiar dacă-i urăsc ambuteiajele și aglemerația. 

Carpe Diem
Traiește clipa, dar până să ajungi la ei.

Realitatea dură a existenței noastre

        În decursul existenței noastre cu siguranță fiecare din noi a întâlnit oameni care pun preț pe lucrurile materiale (bani, casă, vacanță) și alții pe cele sentimentale (emoții, amintiri, oameni dragi, locuri aproapiate sufletului). Când eram mică îmi dădeam seama că fericirea vine din lucruri mărunte, acum îmi dau seama că nimic nu e așa cum ne imaginam în copilărie.
      Astăzi o să scriu despre un gând pe care îl aveam pe la 10-11 ani și care de câteva săptămâni îmi dă bătăi de cap.
       Îmi amintesc că aveam ca vecini o familie care își făcuse casa de la prima piatră și aveau în grădină plantați pomi de cireșe (câteva tipuri), caise, prune, coarne, o porțiune destul de mare de zmeură și căpșuni. Pentru mine, fiind copil mi se părea o bogăție imensă (și nu mă refer la partea materială), era ceva care deși nu-mi aparținea îmi era aproape sufletului. Peste ceva timp, oamenii au fost nevoiți să vândă casa cu tot ce aveau împrejur. Prima mea reacție la această situație a fost: Dar oare lor nu le pare rău să dea plantația de căpșuni, de zmeură, toți pomii de cireșe? Oare lor nu le vor lipsi? Și din nou mă refer la valoarea lor emoțională. Când eram copil credeam că e foarte greu să te desparți de casa ta, de grădina ta, de câinele tău. Azi viața m-a învățat că unele lucruri le faci nu pentru că așa vrei tu, dar pentru că așa va fi mai bine (am încercat să evit expresia ”așa trebuie”, pentru că azi mai mult sau mai puțin conștient suntem sclavii lui ”trebuie”).

         Uneori trebuie să luptăm cu noi alte ori împotriva noastră și indiferent cât de greu ne poate fi noi am învățat să ne adaptăm oriunde fără să ne pese de emoții. Și mai rău e atunci când te gândești că noi nu doar ca oameni suntem așa, dar ca popor.
Dacă vă întrebați ce am vrut să transmit ptin această mică istorioară, să știți că nici eu nuștiu. O las așa aici ca un gând neterminat, la care fiecare poate contribui (medita).

Book challenge

    Toamna se numără cărțile citite

     În ultima perioadă am cunoscut o mulțime de oameni pasionați de citit și am constatat că eu rămân a fi un simplu amator. Dacă pentru cineva o zi e suficientă pentru o carte, eu am nevoie de cel puțin două săptămâni, dar chiar și așa vreau să mă laud cu listuța mea de lecturi din acest an din care aș putea recomanda cititorilor mai leneși ca mine, dacă bineînțeles există. 

1. Maestrul și Margarita - Mihail Bulgakov

”Cine ți-a spus că nu există pe lume iubire adevarată, devotată, eternă? Să i se taie mincinosului scârnava-i limbă.”

Dacă e să fac un top al tuturor cărților citite, asta cred că ar intra în top 3. Rămâne a fi una din cărțile care nu le poți lăsa din mână și-ți fac imaginația să zboare dincolo de realitate. O carte fenomenală din toate punctele de vedere, dacă mai sunt persoane care nu au reușit să citească acest roman sau să vizioneze filmul, o recomand cu mare drag.

2. Vraciul - Tadeusz Dolega-Mostowicz (Vol.1&2)

”Ce crimă e! Are omul dreptul să-și smulgă din cel mai bun, cel mai nobil și cel mai frumos sentiment? Cine știe, poate singurul sentiment care ne justifică existența, care reprezintă bogăția sufletului nostru? Să-l calci în picioare, să-l distrugi, să te lepezi de el? În numele cărei rațiuni? Ca să obții prețuirea oamenilor? Ce prostie! Să renunți pentru alții la tine, să renunți la ce-i mai important în tine, la propria-ți fericire?!”

Dincolo de un chirurg și un profesor renumit, personajul cărții rămâne a fi o persoană care te învață cum să ramâi om și cum să te ridici atunci când nimeni nu-ți dă nici o șansă. Prin ochiul meu de cititor amator nu pot decât să remarc originalitatea celor două volume și să spun că avem nevoie de asemenea oameni și în viața reală. 

3. Arsă de vie - Suad

”Eu sunt o fată și o fată trebuie să meargă repede, cu capul aplecat, privind în pământ, ca și cum și-ar număra pașii. Privirea ei nu trebuie să se ridice, nici să rătăcească de-a dreapta sau de-a stânga drumului, pentru că dacă ochiul ei l-ar întâlni pe cel al unui bărbat, tot satul ar considera-o sharmuta”

Suad- Arsă de vie, este o carte-document care relatează despre viața fetelor din Cisiordania. Am citit cartea cu sufletul la gură, pentru că este o istorie neobișnuită pentru secolul în care trăim. E descrierea înfiorătoare a vieții unei fete care a rămas însărcinată înainte de nuntă, iar pentru a-și spăla familia de rușine cumnatul său îi toarnă benzină pe haine și i-a dat foc. Despre viața ei până la cumplitul eveniment și despre cum au evoluat lucrurile mai târziu veți găsi descris în cele mai mici amănunte. Într-o lume în care femeia are drepturi egale cu bărbatul, mai există și asemenea cazuri în care dacă te-ai născut femeie ești tratată mai rău decât o vacă cu lapte.

4. 1984 - George Orwell 
”Războiul este pace.
Libertatea este sclavie.
Ignoranța este putere.”

Această carte o găsești în orice top, catalogată a fi una dintre cele mai bune scrieri. Mi-a luat câteva luni ca să ajung la final. La un moment dat am zis că o las, dar m-a omorât curiozitatea să văd de ce e în top. Să știți că singura concluzie la care am ajuns este că: nu poți să joci împotriva sistemului, acesta mereu te va face să gândești și să urmezi spiritul turmei, prin modalități umane sau mai puțin umane. 

5. De ce bărbații sunt neglijenți, iar femeile, mereu prevăzătoare - Allan &Barbara Pease

”Pentru o femeie este suficient să cunoască bine un singur bărbat pentru a-i înțelege apoi pe toți; în timp ce un bărbat ar putea la fel de bine să cunoască toate femeile și totuși să nu o înțeleagă nici măcar pe una dintre ele.” Helen Rowland

Pentru că este ajun de Crăciun este o carte superbă despre cadouri, cumpărături, petreceri și despre cum să evitați ca sărbătoarea să fie un dezastru. Dacă era după mine nu cumpărăm nici sub o formă asemenea stil de lectură, dar pentru că am primit-o cadou, am zis că nu o pot păstra necitită, iar la final am realizat că n-am piedut timpul citind-o.

Tot ce pot să adaug: Mulțumesc de cadou!

Astea fiind spuse nu pot decât să închei cu: Decât să-ți bagi nasul în treaba altora mai bine bagă-l într-o carte. Lecturi interesante vă doresc!

The online generation

       E dependență!!

     Astăzi am constatat cu frică că și eu sunt dependentă. Nu, nu sunt dependentă de cannabis sau hașiș, nu sunt dependentă nici de cafea sau ciocolată (deși cred că în clubul dependenților de ciocolată aș intra cu multă plăcere). Azi am constatat că la fel ca generația mea sunt dependentă de mediul virtual, de facebook, instagram și restul chestiilor care se întâmplă online. De unde și până unde am ajuns la concluzia dată vă explic imediat.

  De când mi-am cumpărat un telefon, acum 4 ani (care are opțiunea de conectare la net,) căutam mereu ocazii să mă conectez fie la un  free Wi-Fi, fie la datele mobile chiar dacă nu aveam nevoie să caut ceva sau să văd ceva, o făceam doar din dragul de a fi conectată și de a mă afla acolo, în mediul ăla. Când veneam de la școală primul lucru, care-l făceam după ce-mi salutam colegele de cameră, deschidem laptopul să verificam mediul virtual, de parcă acolo se întâmplau minuni. Îmi plăcea să urmăresc tot felul de pagini pe facebook, like-uri, share-uri, inimioare și unele pagini de știri sau istorii de dragoste, (ca orice domnișoară). Cu timpul am început să evit să-mi pierd timpul pe net, deși am continuat să urmăresc aceleași rețele de socializare, mi-am făcut și un blog pe care îl promovam (și pe care-l promovez încă) tot în mediul virtual, acum jumătate de an mi-am făcut și o pagină de instagram (să fiu și eu în rând cu lumea). Când ne-am mutat cu chirie am preferat să nu ne punem un cablu pentru net, și foloseam doar datele mobile (30GB/lună), azi datele mele au ajuns pe ultima sută de metri și eu am decis să le mai prelungesc un pic, însă nu mor caii când vor câinii, astfel că mă simțeam tentată să pornesc netul la fiecare 30 min., ca să verific ce mai e acolo. Așa că la sfârșitul zilei am constat că și eu sunt dependentă de mediul virtual, chiar dacă sunt doar cu văzutul și nu fac postări.
Acum am încerc să înțeleg de ce, deși cred că știu deja. 

      Pentru că toți trăim în mediul virtual, postăm poze ca să ne lăudăm cu ultima rochie cumpărată, cu ultimul buchet de flori primit de la iubi, sau ce cafea am băut cu X la localul Y, facem câte un selfie la fiecare 5 min., și ne simțim cool, pretty sau lovely. Pentru că, dacă a fost cutremur și nu l-ai simțit deschizi facebook și concretizezi, pentru că la orice eveniment mai întâi faci un live să vadă și prietenii tăi, pentru că dacă esti într-o călătorie mai întâi postezi una, două, zece poze, uitând să mai savurezi momentul, putem scrie o status în care îl facem pe cineva sexist sau luăm la mișto pe cineva prin apropo-uri, pentru că ne este frică să spunem în față, pentru că știrile sunt mediatizate mai mult în mediul online și pentru că noi ne putem alege informația pe care vrem să o citim, chiar dacă și așa, într-o oarecare măsură suntem manipulați, astfel ne simțim atrași ca un magnet de mediul online. Am impresia că deja e un stil de viață și nicidecum o necesitate. Dacă nu ai fost o zi pe net, nu mai ai despre ce vorbi cu prietenii tăi, pentru că acolo s-a întâmplat tot și tu nu ești la curent cu nimic. Într-un fel sau altul am ajuns deja la momentul când avem prieteni de facebook de la care cerșim like-uri, și nu trebuie să-i mai judecăm pe cei care cerșesc la colțul străzii un leu, pentru că la rândul nostru și noi cerșim ceva când postăm la fiecare 5 min. pe net (chiar dacă nici în ruptul capului nu recunoaștem).

       Acum însă aș vrea să privesc lucrurile și dintr-un alt punct de vedere, să-mi amintesc de  timpul când ne uitam la televizor doar la un singur post, când scriam scrisori pentru a publica vreo poezie în revista NOI, sau vreun articol în ziarul raional, când așteptam ziarul de vineri ca să-mi recitesc articolul sau poezia, sau de când făceam poze și trebuia să le așteptăm în format fizic și nu trebuia să verfic dacă am primit sau nu like-uri, iar dacă vreau să vorbesc cu părinții cu un singur click rezolv totul, nu trebuie să aștept vacanța ca să-i revăd și să vorbim.

       În final nici nustiu ce aș putea spune e de bine sau nu, e de plâns sau nu, e de schimbat sau #dejaemaibine.
      Din ultimile date mobile am scris postarea în cauză și o promovez tot în mediul virtual, nu e nevoie de like și share (dar dacă insistați, nu-s împotrivă), oricum nu-mi mai rămâne trafic ca să urmăresc cine, când, unde și de câte ori.

Tu, colegii de muncă și interesele fiecăruia

   Tipuri de colegi pe care-i întâlnești la locul de muncă

  Pentru că de mult timp n-am mai scris și nu m-am dat cu părerea despre nimic, iar în ultima perioadă mi-am schimbat mediul de activitate și mi-am găsit și un job, care îmi ocupă cea mai mare parte din timpul meu, am hotărât să vorbesc despre tipurile de colegi pe care-i întâlnim la un loc de muncă. 

    Din start vreau să spun că ceea ce scriu este bazat fapte reale, fie din experiență personală, fie din povestirile prietenilor sau istorioare citite în mediul virtual. După o analiză mai amănunțită am reușit să ajung la următoarele tipuri de colegi pe care e posibil să-i întâlnești la viitorul tău loc de muncă, sau pe care deja îi suporți de ceva timp.

1. Șeful

Și nu, nu e vorba de managerul care în fișa postului are scrise ca activități ordonarea și coordonarea personalului pentru atingerea obiectivelor propuse. E vorba de acel coleg care mereu îi place să se simtă important și să dea ordine în stânga și în dreapta, (sau în sus și în jos dacă ar fi posibil).

2. Bârfitorul sau gura spartă

Tipul ăla de coleg care nu poate păstra informațiile doar pentru el, dar îi place să facă schimb de informație cu toată lumea. Nuștiu cum se face, dar e mereu cu știrile la zi și nu-i scapă nici-o ocazie să se dea cu părerea despre orice. Informația este tot ceea ce-i oferă valoare. Dar știți și voi cum e, pasărea pe limba ei piere.

3. Lingușitorul
Bine, șefu!, Ce bine arătați azi, șefa!., etc.
Da, da, e vorba de colegul care mereu se dă bine pe lângă șef și nu scapă nici o ocazie să se laude cumva. E prieten cu toată lumea, poți spune că îți este cel mai bun prieten, dar tot el e cel ce te sapă în fața superiorilor (pe la spate). Până la urmă toți șefii se lasă pupați în fund.

4. Observatorul - ochiul soacrei

Dacă ai făcut ceva din greșeală, dacă ai uitat să faci ceva din neatenție, dacă ai uitat să pui ceva la locul său, sau dacă ai respirat altfel decât o faci de obicei, apare mereu colegul binevoitor să-ți amintească de asta. Și nu contează, o faci cu intenție sau fără, sunt sigură că ai intrat cel puțin odată sub ochii lui.

5. Atotștiutorul (всеведущий)
Acel coleg care se pricepe să facă orice, cunoaște totul, se dă cu părerea despre tot ce prinde, aude, vede și nu ratează nici-un moment să se dea drept profesor. În orice dezbatere are de spus ultimul cuvânt, iar majoritatea colegilor nu dau nici doi bani pe el.

6. Prietenul
Colegul bun și săritor la nevoie care are relații bune cu toată lumea, e amabil și drăguț în orice situație, fără interes. Dacă ai măcar un asemenea coleg, consideră-te un norocos.

Aș mai putea continua lista vorbind despre colegul pesimist, umoristul, certărețul, criticul, colegul care mereu se plânge sau colegul care mereu întârzie. Presupus că fiecare din voi are cel puțin câte un coleg din cotegoriile enumerate. Dar știți ce e cel mai nasol, să ai un coleg care să fie mai dotat, adică să fie inclus în mai multe categorii în același timp, atunci cu siguranță ai dat de belea.